La 40 de ani de la cutremurătorul dezastru din 1977 un eveniment similar ne va duce exact în aceeaşi situaţie. Mii de victime au fost atunci, tot mii de victime probabile vor exista şi atunci când situaţia se va repeta. Pagubele materiale vor fi cu siguranţă cu mult mai mari.
Autorităţile au demonstrat că nu sunt capabile să gestioneze un eveniment de mici dimensiuni, cum a fost cazul “Colectiv”, atunci ce aşteptări să avem în caz de cutremur?
Statistica arată că un seism major este iminent şi nu se pune problema în termeni de: “dacă vine”, ci mai ales în :”când va veni”.
Asta deoarece marea majoritate a fondului construit din România îşi are durata de viaţă consumată(50 de ani la momentul proiectării), iar clădirile nu sunt întreţinute, cu intervenţii în vederea consolidării ca şi inexistente, fără nici o perspectivă de soluţionare.
Clădiri care în 1977 au fost grav avariate şi care prezentau pericol de prăbuşire au fost “consolidate” cu glet şi tencuială, pentru a se ascunde vizitatorilor adevăratele probleme. În centrul marilor oraşe, şi mai ales în Bucureşti, autorităţile au permis dezvoltări comerciale în clădiri ce prezintă risc seismic, chiar dacă unele din ele nu au fost expertizate pentru a primi şi statutul de “Bulină Roşie”.
“La modul general, conform normelor actuale, orice clădire construită înainte de 1940 nu răspunde exigenţelor actuale şi ar necesita consolidare, o bună parte din ele prezentând chiar risc de prăbuşire. Faptul că o clădire construită la începutul secolului trecut nu se află în lista cu “Bulină Roşie” nu înseamnă că ea nu prezintă risc, ci este cu mult mai probabil că ea nu a fost niciodată expertizată” a declarat ing. Cezar Petre, preşedinte al Colegiului Tehnic al Diriginţilor de Şantier.
“Mai apare o problemă: legislaţia şi reglementările fac ca să fie aproape imposibil să consolidezi clădirile ce deţin statutul de monument istoric, cea mai mare parte din ele cu risc seismic; mai mult: procesul de autorizare este unul extrem de dificil iar autorităţile nu fac decât să pună piedici dincolo de limitele legii” a completat specialistul.
În ultimul sfert de secol un alt fenomen a luat amploare: construcţia de clădiri cu zeci de apartamente în “regie proprie”, adică fără specialişti, “pe propria răspundere a investitorilor”. Cărţile tehnice, adică documentele care atestă calitatea, sunt ca şi inexistente, iar investitorii ocolesc specialiştii deoarece “calitatea costă”.
În construcţii se fac „operaţii pe cord deschis” şi asta pentru că avem imobile cu importanţă şi riscuri deosebite care nu au cunoscut în faza de execuţie ochiul unui specialist. Oricine a putut intra în “sala de operaţii” deoarece statul nu a reuşit să se impună în faţa investiţiilor făcute iresponsabil. Ba mai mult, chiar şi în cazul lucrărilor publice s-au acceptat companii care nu au avut un singur specialist angajat.
Birocraţia excesivă a luat locul verificărilor reale de pe teren, autorităţile acoperându-se de hârtii, în loc a găsi soluţii pentru a părăsi cercul vicios al construcţiilor prost executate.
Colegiul Tehnic al Diriginţilor de Şantier este o asociaţie profesională reprezentativă a specialiştilor în construcţii, cu peste 1000 de membri diriginţi de şantier, responsabili din punct de vedere legal cu asigurarea urmăririi unei execuţii de calitate a lucrărilor de construcţii.
Foto Agerpres: Imagine cu blocul ”Casata” din București, după cutremurul din 4 martie 1977 (7 martie 1977)
