Institutul Cultural Român a publicat, de curând, o listă completă a proiectelor considerate „eligibile” pentru a beneficia de finanțare, în cursul acestui an. Bineânțeles că alegerea proiectelor nu s-a făcut la voia întâmplării și nici după cum i-a trecut prin mintea cazonă a bolovănosul bulibașă Andrei Marga, cel pe care Premierul Ponta l-a avansat, de curând, la rangul de ministru. Nu, lista este rezultatul concursului care, deschis de ICR încă de pe 29 noiembrie 2012 s-a încheiat pe 13 martie 2013, odată cu parcurgerea a ceea ce însăși conducerea instituției a denumit pompos, dar exact ca pe vremea comuniștilor, „etapa administrativă de selecție a dosarelor depuse în cadrul concursului”. Ei bine, marii oameni de cultură adunați acolo, le-au tot analizat le-au sucit și le-au învârtit, exact ca la „alba-neagra”, pe principiul „Asta are, asta n-are, asta-i cea câștigătoare”, după care ne-au anunțat ce au stabilit. Iar lista lor, este cu adevărat, de tot râsul. Unul dintre proiectele selecționate pentru finanțare este „Festivalul Udatul Nevestelor”, proiect al Asociației Culturale Hodăceană. Sună frumos dar nimeni nu ne explică de ce trebuie să finanțăm din banii noștri o manifestere locală inventată inițial de maghiari, preluată, doar în ultimii ani și de români. Iar dacă tot este vorba despre ceva neaoș, autohton, de ce nu a inventat ICR și un festival numit „Bătutul nevestelor” care după cum ne-o demonstrează, aproape zilnic emisiunile de știri, a cam devenit un soi de „sport național”. Un alt proiect considerat „eligibil” este și cel numit „Rudarii: o enigmă etnografică în spațiul european” care are drept scop anunțat „Realizarea de cercetări sociale pe cultura minorității rromilor, contribuind la coeziunea socială bazată pe conceptul de cunoaștere.” Adică vezi Doamne, Europa nu-i cunoaște pe țiganii noștri, lacună „spirituală” pe care ICR vrea neapărat să o remedieze, bineânțeles tot pe banii noștri. Dar poate că proiectul cel mai stupid care apare pe lista ICR este cel propus de „Asociatia <<MA-CU-MAGIA CUVÂNTULUI>>” numit pompos „Povești românești în Africa” – Festival internațional de povești în Kenya”. La fel de interesant, pare a fi, darprobabil doar pentru mintea lui Marga, proiectul „Analiza strategiilor de dezvoltare urbană pe coasta Mării Negre în anii 60 – 70”. Așadar o problemă ultramodernă care, alături de celebrul „calorifer geto-dacic” va duce faima României peste mări și țări. Tot eligibilă a fost considerată și șușaneaua numită „Gala premiilor VIP”. Da, exact, penibilul spectacol în cursul căruia, anul trecut, Andereea Marin și Adriana Nicolae s-au certat ca două matracuce pentru a stabili cine este tatăl unui copil încă nenăscut.
Ce s-a refuzat
Cu mult mai interesantă, dar și greu de înțeles este lista proiectelor respinse. Printre acestea se numără Festivalul Internațional TIFF de la Cluj; Festivalul de Jazz de la Sibiu; Festivalul de film independent Anonimul; Festivalul National de Teatru organizat de UNITER; Festivalul de film documentar „One World România”, Festivalul Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS; producția pe DVD a filmului premiat la Cannes „După dealuri” regizat de Cristian Mungiu. Aflând despre decizia ICR de a scoate Festivalul UNITER de pe lista celor „eligibile” Ion Caramitru, președintele UNITER, a precizat pentru Mediafax că nu a primit încă nici o înștiințare oficială: „ Sunt surprins, neplăcut surprins că un eveniment de o asemenea anvergură nu-și găsește loc în activitatea ICR. Senatul UNITER trebuie convocat pe această poveste, pentru că Festivalul UNITER este o activitate de primă importanță, de importanță națională”.
Vasile Surcel