Home Actualitate Athanasie Stanculescu poate raspunde penal pentru reprimarea revolutiei

Athanasie Stanculescu poate raspunde penal pentru reprimarea revolutiei

DISTRIBUIŢI

Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie care vor delibera in dosarul reprimarii revolutiei de la Timisoara au primit un nou raport medico-legal efectuat la INML la cererea instantei, in care se arata ca -Athanasie Stanculescu nu are tulburari de natura sa-i modifice capacitatea psihica-, fapt ce atesta ca generalul poate raspunde penal pentru faptele sale. Acest raport medico-legal este al doilea in acest dosar, primul fiind contestat de general pentru ca ar fi continut anumite vicii care au condus la promovarea de catre ex-procurorul general Tanase Joita a unui recurs in anulare ce a condus la rejudecarea dosarului revolutiei timisorene.

La termenul de ieri, judecatorii l-au reaudiat pe ex-seful Protectiei Civile Timis col. Dumitru Daescu – personaj trimis sa numere victimele represiunii de pe malurile Begai pe 18 decembrie *89. Sugerand neimplicarea lui Stanculescu in macel, Daescu a spus ca in noaptea respectiva l-a gasit pe general urmarind un film la televizor. Daescu a sustinut ca Stanculescu era foarte calm si ca l-a invitat la o cafea si la o tigara dupa ce i-a raportat ca numarase 50 de morti si vreo 200 de raniti.

Reamintim ca, in dosarul revolutiei de la Timisoara, generalii Athanasie Stanculescu si Mihai Chitac fusesera condamnati, in 15 iulie 1999, la 15 ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav si la 8 ani de detentie pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor deosebit de grav.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.