UPDATE ORA 22.00:Ministrul Sănătății a decis eliberarea din funcție a consilierului Benoni Țiganiuc
Ieri la Ministerul Sănătății(MS) a avut loc o întâlnire între reprezentanții MS și reprezentanții celor câteva zeci de absolvenţi ai facultăţilor de medicină care deși au obţinut punctaj de promovare la concursul de rezidențiat nu au putut obține post în centrul pentru care au candidat din cauza epuizării locurilor. Așa cum am relatat AICI, ministerul încalcă Legea de organizare a concursului de rezidențiat în baza Ordinului Comun MS (Nicolae Bănicioiu) și MECȘ(Sorin Câmpeanu) nr.1195/5414/2015 care contrazice prevederea legală.
Ordinul este ilegal pentru că așa cum ne-a obișnuit deja Curtea Constituțională prin deciziile sale de admitere a neconstituționalității unor acte normative, „normele de tehnică legislativă referitoare la integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică.”
Adică nu poți modifica o Ordonanță de Guvern care a fost emisă prin abilitarea Guvernului de către Parlament și deci are putere de lege printr-un ordin emis de doi miniștri. Dacă legea spune că se organizează un alt concurs abia după ce se distribuie medicii promovați pe locuri, NU poți să contrazici această prevedere prin ordin de ministru.
În plus la întâlnirea cu tinerii medici, consilierul Secretarului de Stat Dorel Săndesc, Sef lucr.dr. Tiganiuc Benoni specializat în Sanatate publica si management sanitar și în Management proiecte europene le-a spus tinerilor că nu înțelege patriotismul lor de a munci în țară, că știu o limbă străină și ar face bine să-și vadă interesul și să plece să muncească afară.
Ascultați-l pe Benoni :
{mp3}2015-12-11-nu-facem-patriotisme{/mp3}