Deputatul Aura Vasile a fost internată, ieri seară, la Spitalul Universitar în urma unui puseu de tensiune, incidentul petrecându-se în timpul unei discuții cu liderul PSD Marian Vanghelie. Vanghelie a spus că deputatul a suferit un puseu de tensiune și a fost transportată la Spitalul Universitar.
Deputatul Aura Vasile anunța, ieri, că a hotărât să se alăture celor din UNPR, "cei care au demonstrat, spre deosebire de alții, că au valori și principii solide", ea menționând că rămâne pe mai departe "războinică și dedicată cauzei" în care crede.
În vârstă de 62 de ani, Aura Vasile este la al treilea mandat consecutiv de deputat din partea PSD, fiind viceliderul grupului PSD din Camera Deputaților.
Considerată o apropiată a vicepreședintelui PSD Marian Vanghelie, Aura Vasile era secretar executiv al Comitetului Executiv al Consiliului Organizației PSD a municipiului București. De asemenea, ea era membru în Consiliul Național al PSD și membru al Biroului Executiv al Organizației de Femei a PSD.
Aura Vasile este unul dintre cei mai activi deputați, conform site-ului Camerei ea având 467 de luări de cuvânt în 160 de ședințe de plen, precum și 257 de luări de cuvânt în 103 ședințe ale Biroului Permanent.
Marian Vanghelie: Aura Vasile s-a răzgândit, nu mai pleacă din PSD
Liderul PSD Marian Vanghelie a declarat, luni seară, că a avut o discuție cu deputatul Aura Vasile, iar aceasta a renunțat la a pleca din PSD la UNPR.
"S-a convins singură să nu mai plece din PSD, nu eu am convins-o. Am încercat doar să îi reamintesc din câte am, trecut împreună", a spus Marian Vanghelie.
Potrivit acestuia, la un moment dat Aura Vasile a recunoscut că nu este o decizie bună să plece la UNPR.
"Recunoștea că nu e decizie bună și îi părea rău la un moment dat", a mai afirmat Vanghelie.
Întrebat dacă el ia în calcul să plece la UNPR, sau la un eventual partid al lui Mircea Geoană, Vanghelie a răspuns: "Nu mă interesează să plec din PSD. Nu mă voi înscrie în niciun alt partid".
Olga Dumitrescu