Participare slabă la mitingul "de simpatie" față de proclamarea independenței Kosovo, organizat de Consiliul Național Secuiesc (CNS) – Scaunul Sfântu Gheorghe! La ora la care ar fi trebuit să se pornească discursurile, aplauzele și scandările de bucurie, în piața centrală de la Sfântu Gheorghe se adunaseră puțin peste 100 de oameni. Câteva pancarte cereau "autonomie pentru Ținutul Secuiesc". Ici-colo, oamenii țineau plictisiți drapele ale secuilor sau lumânări aprinse. Dezinteresul manifestat de cei chemați să-și arate susținerea pentru independența kosovarilor a acoperit ușor-ușor amenințările rostite cu tupeu în fața camerelor de filmat de reprezentanții CNS.
Așteptări prea mari
Ar fi trebuit să fie peste 300 de participanți la mitingul pentru susținerea independenței Kosovo de la Sfântu Gheorghe. Ar fi trebuit să aibă lumânări, să aplaude discursurile politice și să scandeze pentru precedentul Kosovo, despre care secuii spun că "ar trebui urmat și de maghiarii din România".
În schimb, participanții la manifestație l-au ascultat plictisiți pe primul care s-a încumetat să ia cuvântul, secretarul CNS Gazda Zoltan. "Secuii au sprijinit întotdeauna puterea din România, deoarece nu a cerut niciodată modificarea hotarelor și independența, ci au militat pentru autonomie, respectând legislația", a susținut Gazda.
Între timp, cu microfonul unui post de televiziune în mână, și cu o liniște stranie în spatele lui, în condițiile în care se afla totuși la un miting, Benedek Barna, președintele CNS, avertiza: "Suntem parte a statului român, dar suntem un popor separat de dânșii. (…) Știm mai bine ce ne trebuie, nu avem nevoie de domnii de la PRM să ne spună".
Eșec și la PRM
De un eșec au avut parte și reprezentanții PRM Vrancea care au vrut să organizeze o contra-manifestație. Mitingul peremiștilor, ca reacție la "manifestația de simpanie" a CNS, ar fi trebuit să se desfășoare în aceeași zi, însă nu a primit autorizație din partea municipiului Focșani.