Câştigătorul licitaţiei pentru platforma industrială Tractorul Braşov, Compania Flavus Invesţii SRL Bucureşti, a plătit integral către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului suma prin care şi-a adjudecat societatea braşoveană. În conturile AVAS a intrat, în data de 10 august, cu cinci zile mai devreme decât termenul limită, suma de 77.035.000 euro, fără TVA. În aceste condiţii, săptămâna viitoare vor fi achitate integral salariile restante către cei celor 1.924 de foşti angajaţi ai uzinei. Suma salariilor restante se ridică la aproximativ 16,1 milioane de lei. Termenul limită pentru această operaţiune, aşa cum s-a angajat câştigătorul licitaţiei organizate pentru vânzarea platformei industriale, este de 13 septembrie.
Gabi Popescu