Home Actualitate Avocata -mamei FNI-, Ioana Stefan, dezvaluie care au fost primele declaratii ale...

Avocata -mamei FNI-, Ioana Stefan, dezvaluie care au fost primele declaratii ale Mariei Vlas

DISTRIBUIŢI

Reporter: Maria Vlas a avut ceva impotriva desemnarii unui avocat din oficiu?

Avocat Ioana Stefan: Am fost desemnata din partea Baroului Bucuresti, unde-mi desfasor activitatea. Nu a avut nimic impotriva. I s-a prezentat posibilitatea si a fost intrebata daca are aparator ales, prioritate avand acesta si mandatul aparatorului din oficiu se sisteaza la data depunerii imputernicirii avocatului ales. A declarat ca Yoram Sheftel a fost imputernicit numai pentru negocieri cu statul roman. Insa la noi nu exista institutia in sistemul roman de drept si atunci mandatul avocatului israelian s-a oprit acolo. Maria Vlas a mai spus ca nu are nevoie de avocat si in instanta doreste sa-si prezinte singura pledoaria. Oricum, eu cred ca in faza de cercetare si urmarire penala cred are nevoie de aparare.

– Cum au decurs audierile? A fost o audiere amanuntita sau una sumara?

– Procurorul i-a prezentat doar mandatul de arestare si i-a adus la cunostinta infractiunile pentru care este invinuita.

– La audieri a pomenit ceva de numele lui Sorin Ovidiu Vintu?

– Ea si-a asumat doar in parte vinovatia care i se aduce. Faptul ca a acceptat sa lucreze prin delapidare pana la prabusire este o vina a ei. Dar nu este unicul vinovat de ce s-a intamplat in sistem. Sa nu uitam ca in sistem au lucrat in jur de 4-5.000 de salariati. Este putin probabil faptul ca un director, administrator sau presedinte de institutie raspunde pentru tot sistemul. Pot sa va spun ca ea a fost contactata de Sorin Ovidiu Vintu inainte de a veni de la Cluj la Gelsor. Ulterior, la Gelsor au pregatit impreuna documentatia necesara pentru infiintarea Fondului, apoi tot el (n.r. – Sorin Ovidiu Vintu) i-a propus sa devina presedintele SOV Invest, societate care a administrat FNI.

– A declarat ceva despre Sorin Ovidiu Vintu, despre posibilitatea ca acesta sa fi investit la FNI?

– A spus ca nu a avut niciodata actiuni la Fond…

– Despre structura actionariatului de la SOV Invest, unde initial Sorin Ovidiu Vintu a detinut controlul, prin intermediul Societatii Generale de Investitii SRL, avand pachetul majoritar de actiuni, a spus ceva? A declarat daca dupa ce Sorin Ovidiu Vintu a anuntat ca nu mai are nici o treaba cu FNI si SOV Invest, totusi acesta s-a mai aflat in spate, prin intermediul interpusilor?

– A declarat ca in sistem, ganditi-va la toate societatile implicate, se lucra la indicatiile lui Sorin Ovidiu Vantu.

– A fost atinsa chestiunea provenientei banilor pe care Sorin Ovidiu Vintu i-a aportat la momentul constituirii BID? Asta deoarece SOV a prezentat un inscris, la momentul la care a aportat capitalul social al BID, din care rezulta ca banii provin legal din investitia de la FNI.

– Inca nu a declarat nimic vizavi de acest aspect. Asta deoarece s-a facut o prezentare generala a cazului. Urmeaza insa a se face verificarile etapa cu etapa. Se va face un istoric cum a ajuns dansa la FNI, cum s-au derulat apoi evenimentele…

– A lasat Maria Vlas sa se inteleaga ca Sorin Ovidiu Vintu s-a aflat mereu in spatele FNI?

– Dumneaei asta a declarat: ca in sistem s-a lucrat la indicatiile lui Sorin Ovidiu Vintu.

– Nu a spus ce a determinat-o sa faca anumite inregistrari false?

– Nu s-a ajuns la inregistrari. Este putin probabil ca un presedinte face inregistrari… ca sistem de lucru. Era un sistem de calculatoare performant, se lucra pe baza corecta a formulei matematice care se lua in calculul valorii de rascumparare a actiunilor. Acolo trebuie sa se descopere modul cum era aplicata formula de calcul la rascumparare.

– Maria Vlas a facut referiri la investitiile in actiuni necotate, care au umflat artificial valoarea activului net al FNI? A spus cumva daca aceste investitii s-au facut tot la indicatiile lui Vintu?

– Nu s-au discutat inca aceste aspecte. Ele vor fi analizate, probabil, eveniment cu eveniment. Organele de cercetare au probabil deja un plan stabilit de actiune.

– A parut timorata la primul contact cu anchetatorii?

– Nu. Din contra, vorbeste foarte degajat.

– Ce a determinat-o sa vina? Cum a motivat?

– A spus ca nu a mai rezistat sa nu spuna ce stie despre sistem si vrea ca nici unul dintre colegii tineri nevinovati sa nu plateasca pentru acest lucru.

– A spus unde a stat in Israel?-

– Nu a spus. Dar a precizat ca dupa ce a fugit a stat tot timpul numai in Israel, deoarece numai pentru aceasta tara a avut viza si tot acolo a avut un cont personal.

– A fost tot timpul la curent cu derularea evenimentelor de aici?

– Da, citea presa si urmarea posturile internationale de televiziune. Cunoaste situatia.

– A spus daca a pastrat legatura cu cineva din tara?

– A declarat ca nu a pastrat legatura cu nici unul din fostii colegi.

– In Romania detinea un apartament. A fost vandut?

– Asta m-a rugat si pe mine sa ma interesez, de apartament. Pe Matei Basarab este un bloc, mi-a zis, cu scari de ceramica. Daca dumneavoastra, ziaristii, v-ati putea ocupa, m-as bucura foarte mult.

– Au aparut informatii ca inainte de fuga sa ar fi vandut apartamentul respectiv, la fel ca si alte bunuri pe care le detinea (n.r. – autoturisme).

– Mi-a spus ca nu a imputernicit pe nimeni sa vanda apartamentul si ca a vandut doar din actiunile ei de la SOV Invest catre CEC si catre Banca Agricola. A spus ca din banii de la Banca Agricola nu s-a folosit de nici un leu, ca au ramas la FNI. Din primii bani de la CEC s-a folosit, dar a avut un imputernicit, un tinerel, Cristi (n.r. – Cristian Dobre, care a lucrat la Gelsor si ulterior caderii FNI a detinut functia de director economic la societatea de asigurari ASTRA SA, fiind cercetat penal alaturi de Constantin Hateganu in scandalul Astra-BID-BRS-Costel Alic!!!)

– Acest individ era un apropiat al dansei sau al lui SOV?

– Era un tanar care a lucrat intr-un sistem bancar, care stia foarte multe… Ea avea mare incredere in tanarul acela.

– Maria Vlas mai stie daca banii sai de la Banca Agricola si CEC mai exista?

– Nu stie. Oricum, ea nu a ridicat toti banii pana a plecat. Singurii bani de care s-a folosit, pe langa salariul pe care-l avea de la SOV Invest, au fost cei obtinuti din vanzarea catre CEC a actiunilor SOV Invest. A scos numai cat avea voie sa treaca granita, in jur de 10.000 de dolari. Ea si-a facut un cont personal in Israel si din acesti bani s-a folosit pana cand i s-au furat actele si i s-a blocat contul. Nu s-a facut nici un transfer bancar din Romania in strainatate.

– Credeti ca ii este frica de o confruntare cu Sorin Ovidiu Vintu? Ce parere are despre o asemenea posibilitate?

– Este dispusa sa faca o confruntare cu oricine. A spus ca Sorin Ovidiu Vintu ii spunea -Sefa, te iubesc!-, -Esti o fata foarte desteapta!-

– A mentionat ceva despre beneficiarii FNI sau despre diferite interventii care au facut ca anumite persoane sa-si ia banii inainte cu putin timp de prabusirea FNI sau chiar dupa?

– A spus ca au existat interventii, insa nici ea nu avea acces la multe lucruri. Numai cand se va intra pe programele de calculator se vor afla cei care au rascumparat.

– A fost intrebata daca intr-adevar Vintu a depus bani la FNI?

– A spus ca SOV nu aparea ca a depus bani, dar a mentionat ca atunci cand au aparut momente de criza in fond, acesta a sustinut financiar institutia sa nu intre in crah.

– A precizat daca Vintu a sprijinit FNI cu bani in momentele critice pe baza unor acte sau la mica intelegere?

– De vreme ce nu a aparut numele lui, inseamna ca altele erau persoanele care depuneau banii.

– Pana sa vina de la Cluj, Maria Vlas il cunoscuse pe Vantu?

– Atunci a fost pentru prima data. Acesta i-a facut o oferta, dansa a meditat si apoi a ajuns la concluzia ca este o sansa in viata sa vina sa lucreze la acest fond, la societatea lui Sorin Ovidiu Vintu.

– De mama dansei a intrebat?

– Nu, chiar nu m-a intrebat si nu m-a rugat sa fac vreun demers. A spus insa ca ii pare rau de mama sa pentru ca stie ca plange cand se vorbeste despre ea, ca este un om in varsta, un om bolnav.


– Vintu n-a putut vorbi pentru ca se delecta cu muzica clasica

Contactat telefonic ieri dupa-amiaza de catre reporterii de la -Curentul- pentru a-si spune punctul de vedere vizavi de primele dezvaluiri facute de fosta sa colaboratoare, Maria Vlas, -parintele- FNI, Sorin Ovidiu Vintu, a evitat sa vorbeasca. -Sunt la un concert!-, ne-a declarat sec Sorin Ovidiu Vintu, in acordurile unei orchestre simfonice. De remarcat faptul ca la ora la care SOV a fost contactat (n.r. – 3.52 PM) in Bucuresti nici la Opera, la Opereta sau la Atheneul Roman nu se derula un concert de muzica clasica.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.