Din sesizările apărute în mass-media și pe paginile de socializare, dar și din sutele de petiții și sesizări primite la Avocatul Poporului, rezultă că sunt nenumărate cazuri de aplicare diferită, posibil nelegală și/sau netemeinică a prevederilor incriminatorii și sancționatorii din actele normative adoptate ulterior decretării stării de urgență.
Avocatul Poporului, reafirmând rolul său constituțional, de garant al drepturilor și libertăților fundamentale,
Considerând că situația aceasta este generată inclusiv de interpretarea și aplicarea neunitară a acestor dispoziții și considerând că o acțiune preventivă, de instruire a persoanelor răspunzătoare cu aplicarea acestor norme de drept este de dorit,
A solicitat pe data de 1 aprilie 2020 domnului Ion Marcel Vela, ministrul afacerilor interne, să dispună măsurile necesare pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a normelor incriminatorii și sancționatorii edictate de ordonanțele militare emise.
Constatând că acestei solicitări nu i s-a dat niciun răspuns, iar între timp numărul sancțiunilor s-a înmulțit considerabil, ca și numărul plângerilor privind aplicarea acestora, la data de 22 aprilie 2020, Avocatul Poporului s-a adresat în același context inspectorului general al Poliției Române, pentru a i se comunica dacă, urmare adresei cu nr. 5976 din 1 aprilie 2020 și a competențelor pe care Inspectoratul General al Poliției Române le are în domeniul instruirii și pregătirii cadrelor, a fost întocmit un document cu valoare de îndrumare pentru cadrele de poliție în ceea ce privește aplicarea unitară, previzibilă și graduală a dispozițiilor sancționatorii din actele normative emise ulterior decretării stării de urgență.
Precizăm că demersul nostru are în vedere în egală măsură protejarea drepturilor destinatarilor normelor avute în vedere, cât și activitatea instanțelor, care s-ar putea confrunta cu un număr semnificativ de contestații având ca obiect sancțiunile aplicate.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane