Home Actualitate BAC 2013: Călinescu, un eseu dintr-o poezie și importanța alegerii unui model...

BAC 2013: Călinescu, un eseu dintr-o poezie și importanța alegerii unui model în viață

DISTRIBUIŢI

Analiza unui fragment din "Scrinul negru" al lui George Călinescu, scrierea unui text argumentativ despre importanța alegerii unui model în viață și redactarea unui eseu dintr-un text poetic aparținând lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga au fost subiectele la Limba română de la bacalaureat
Varianta de subiecte extrasă luni pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la examenul de bacalaureat a fost cea cu numărul 7.
La primul subiect, pe un fragment din "Scrinul negru" al lui George Călinescu, candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe vizând cunoștințe de vocabular, limbă română și gramatică.
Astfel, la punctul 1 al primului subiect, candidații au fost puși să dea câte un sinonom potrivit pentru sensul din text al cuvintelor "mormane " și "uzate". Pentru rezolvarea corectă a cerinței sunt acordate două puncte.
La punctul 2 al primului subiect s-a cerut explicarea rolului cratimei în secvența "cu câte-un gumilastic", acesta având tot două puncte.
Tot pentru două puncte, candidații au avut, la punctul trei, de făcut un enunț în care să folosească o locuțiune sau expresie care să conțină substantivul "umăr".
Câte patru puncte au fost alocate pentru următoarele cerințe ale subiectului 1: "Menționează tipul de perspectivă narativă din textul dat"; "Precizează două motive literare identificate în textul dat", "Selectează două secvențe din text care fixează dimensiunea spațială", "Prezintă rolul verbelor la timpul imperfect din textul dat"; "Ilustează cu exemple din text două trăsături ale genului epic".
La punctul nouă al primului subiect, candidații au avut de comentat în 60-100 de cuvinte următoarea secvență din text: "Acesta era un bărbat înalt, voinic cu părul cărunt, tuns mărunt și ascuns în parte sub șapca dată pe spate. Avea pe el numai un costum de haine gri cu petice, foarte umflat, semn că pe dedesubt era prevăzut cu un cojocel, în picioare purta bocanci grei, iar pantalonii erau strânși jos, la gleznă, cu câte-un gumilastic gros. Omul înalt părea un hamal, iar gumilasticele aveau probabil scopul să-i degajeze picioarele în mers. Pe umerii sacoului erau cusute două bucăți de sac gros, în vederea, fără îndoială, de a feri haina de eroziune la ridicarea greutăților și de a sluji totodată ca un soi de pernă de amortizare a izbiturilor".
La al doilea subiect de la proba de Limba și literatura română, cerința a fost scrierea unui text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanța alegerii unui model în viață.
"În elaborarea textului de tip argumentativ trebuie: să respectați structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; să ai conținutul adecvat argumentări pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; să respecți normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie și punctuație) și limitele de spațiu indicate", potrivit cerințelor subiectului al doilea.
Subiectul al treilea a vizat redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte (două – trei pagini) în care trebuiau prezentate tema și viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparținând lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga.
"În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere: evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o orientare literare, într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat; ilustrarea a patru elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative pentru ilustrarea temei și a viziunii despre lume; susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat", potrivit cerințelor subiectului al treilea.
În cadrul subiectului al treilea s-a precizat că pentru conținutul eseului vor fi acordate 16 puncte, respectiv câte patru puncte pentru fiecare cerință, iar pentru redactarea eseului alte 14 puncte, respectiv câte trei puncte pentru organizarea ideilor în scris și pentru abilități de analiză și de argumentare, câte două puncte pentru utilizarea limbii literare, ortografie și punctuație, câte un punct pentru lizibilitate și încadrarea în limitele de spații indicate.
Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba și literatura română, la care s-au înscris peste 160.000 de elevi care au terminat în acest an clasa a XII-a și absolvenți care nu au promovat în seriile anterioare.
Bacalaureatul vor continua în 2 iulie cu proba la limba și literatura maternă, în 3 iulie cu proba obligatorie a profilului și în 5 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele vor fi afișate pe 8 iulie, până la ora 12.00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 16.00. Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, se vor afișa în 12 iulie.
În 2011, când a început să se ia măsura supravegherii video la bacalaureat, promovabilitatea în prima sesiune a fost de 44,47% înaintea contestațiilor, iar rezultatele au fost considerate cele mai slabe din ultimele două decenii, fiind pentru prima dată când în aproape 30 de unități de învățământ nu a fost niciun promovat. După contestații, ponderea celor care au obținut note de trecere la bacalaureat a crescut la 45,72%, cu 1,25% mai mult.
În 2012, pomovabilitatea la sesiunea din iunie-iulie a examenului de bacalaureat a fost de 43,04% înainte de soluționarea contestațiilor, cu 1,43% mai mică față de 2011. Promovabilitatea după soluționarea contestațiilor a crescut la 44,41%.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.