Legalizarea unui act a devenit un fapt obisnuit. Cu totii am avut nevoie de o copie legalizata, o procura sau o declaratie. Nimic mai simplu! Te duci la un notar public – 300 in Capitala si circa 1.200 in tara – redactezi documentul respectiv, pe care sunt lipite timbrele judiciare si se aplica parafa de legalizare. Dar, de catva timp, aceasta operatiune simpla a devenit imposibil de efectuat, din cauza ca cele mai cautate timbre judiciare, cele de 1.500 de lei, lipsesc de pe piata. Pentru scurtarea procedurii, notarii cumparau aceste timbre de la oficiile postale, unde erau livrate de Fabrica de Timbre, conform unui protocol incheiat cu Posta Romana, care incaseaza si un comision din valoarea lor.
Purtatorul de cuvant al Uniunii Nationale a Notarilor Publici, Alexandru Basarab Sinc, ne-a declarat ca, in ciuda faptului ca a trimis mai multe adrese Ministerului de Finante si al Justitiei, situatia continua sa fie dificila. -Noi cumparam aceste timbre, deci contravaloarea lor este incasata de finantele publice, dar cei care ar trebui sa se ocupe de tiparirea lor nu fac nimic-, a mai spus el. -In momentul de fata, ne confruntam cu o criza la nivelul birourilor notariale, unele dintre ele ajungand sa nu-si mai poata desfasura activitatea. Lipsa timbrelor nu ne afecteaza numai pe noi, ci, in primul rand, populatia, care nu mai poate depune in termen anumite documente-, este de parere purtatorul de cuvant al UNNP.
Birocratia conventiilor
Intre Posta Romana si Ministerul Justitiei exista o conventie care stabileste ca institutia guvernamentala este titularul operatiei de tiparire a timbrelor judiciare la Fabrica de Timbre, sucursala specializata a Postei Romane. In replica, Adrian Grecu, de la Biroul de presa al Postei Romane, afirma: -Incepand din ianuarie, noi am informat in repetate randuri Ministerul Justitiei cu privire la diminuarea stocurilor de timbre judiciare in valoare de 1.500 de lei, pentru ca acestea sunt cele care au lipsit de pe piata. Ministerul a facut comanda de tiparire la 16 aprilie, iar o prima cantitate de 750.000 de timbre a fost distribuita miercuri, 23 aprilie, oficiilor postale din Bucuresti si din tara-. Si totusi, mult-doritele timbre nu au aparut inca. Ieri dimineata, la trei dintre oficiile postale in care am intrat, ni s-a raspuns la fel: -De 1.500 de lei nu avem cam de mult. Reveniti dupa sarbatori, poate ne-aduce…-
Din discutia avuta, vineri, cu Adrian Grecu, am inteles ca -situatia se va rezolva in curand, deoarece se va incepe distributia a 1,3 milioane de timbre judiciare-, iar daca s-a ajuns la aceasta criza, -vina revine exclusiv Ministerului Justitiei, care nu a facut la timp comanda, in ciuda atentionarilor anterioare privind cantitatea redusa de timbre judiciare de 1.500 de lei care mai era pe piata-. In opinia lui Alexandru Basarab Sinc, este greu de crezut ca penuria de timbre judiciare va putea fi eliminata in aceasta perioada a sarbatorilor, mai ales daca avem in vedere si programaul redus de functionare a oficiilor postale, care vor fi inchise luni, 28 aprilie, si joi, 1 mai, iar in celelalte zile de Paste si in 2 si 3 mai, vor fi deschise doar intre orele 8.00 si 14.00. Situatia poate avea repercusiuni si asupra persoanelor care trebuie sa depuna, pana la termenul-limita, 14 mai, dosarele prin care se solicita casele nationalizate. -Intre 6 si 14 mai, cei care mai trebuie sa-si depuna dosarele, si sunt foarte multi, vor forma cozi interminabile la oficiile postale, pentru a-si cumpara timbrele judiciare. Chiar daca unele birouri notariale functioneaza si de sarbatori, ele nu pot fi operationale, pentru ca le lipsesc timbrele-, afirma purtatorul de cuvant al UNNP.
Situatia este identica si in orasul de la poalele Tampei. Notarii brasoveni au fost nevoiti sa apeleze la bunavointa colegilor din alte judete. -S-au terminat si la noi. Nu mai avem timbre judiciare de 1.500 de lei. Am reusit sa mai aducem din alte orase, de la notariatele care mai aveau. Nu stiu cat vor mai dura aceste imprumuturi, pentru ca timbrele se vor epuiza curand in toata tara. Noi am instiintat Ministerul Justitiei pentru a face demersurile necesare, dar nu se stie cand vor ajunge la noi aceste timbre judiciare-, a declarat Ion Marin, presedintele Camerei Notarilor Brasov.