Home Actualitate Bărbați afgani opriți la frontiera cu Serbia

Bărbați afgani opriți la frontiera cu Serbia

DISTRIBUIŢI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița au depistat în zona de competenţă unsprezece cetăţeni straini, care au încercat să intre ilegal în Romania din Serbia, sprijiniţi de un român.

În data de 23.12.2021 în jurul orei 22.30, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Oravița a avut loc o acțiune privind combaterea traficului de migranți în zona de frontieră, ocazie cu care a fost organizat un filtru pe DJ572, în apropierea localității Forotic, judeţul Caraş Severin.

Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui microbuz despre care existau suspiciuni că transportau migranți din zona de frontieră către municipiul Timișoara. Șoferul mașinii nu a oprit la semnalele polițiștilor, motiv pentru care imediat s-a pornit în urmărirea lui.

Microbuzul a demarat în trombă spre localitatea Surducu Mare, iar la ieșirea din localitatea Brezon, a pierdut controlul volanului, ieșind de pe partea carosabilă.

La fața locului, polițiștii de frontieră au constatat că în interiorul microbuzului se aflau unsprezece cetățeni străini, toți băbați, aceștia împreună cu șoferul microbuzului fiind conduși la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani, declarând că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde cu intenția de a ajunge în municipiul Timișoara cu sprijinul cetățeanului român. Șoferul microbuzului a menționat că are vârsta 20 ani, este domiciliat pe raza județului Botoșani și nu deține permis de conducere.

În cauza polițiștii de frontieră efectuază cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii ,,trecerea ilegala a frontierei de stat”, pentru cetățenii străini, iar românul care a sprijinit grupul de migranţi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi și conducerea unui autoturism, pe drumurile publice fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale care se impun.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.