DGFP Mures risca sa ramana fara un leu de pe urma unei afaceri dubioase incheiate in judetul Mures sub guvernarea social-democrata. Este vorba de privatizarea fermelor de la SC Agrozooviticola Seuca SA, preluate de baronul PSD de Piatra Neamt Culita Tarata prin intermediul firmei SC. TC. Compil Impex SRL a sotiei sale, Elvira Tarata. La doi ani de la demararea procedurilor de lichidare judiciara, DGFP Mures nu a reusit sa recupereze nici macar un leu din datoria de peste 150 de miliarde de lei pe care SC Agrozooviticola Seuca o avea fata de bugetul de stat la data intrarii in procedura de faliment, iar influenta manifestata de Tarata, care a reusit stramutarea procesului de lichidare la Tribunalul Neamt si schimbarea lichidatorului judiciar, a facut ca datoriile Agrozooviticola Seuca fata de SC. TC. Compil Impex SRL sa fie trecute in tabelul de creante in fata datoriilor pe care societatea din Mures le are fata de stat. Mai mult, valoarea datoriilor fata de SC. TC. Compil Impex SRL a crescut impresionant, de la circa 6 miliarde de lei vechi, la peste 26 de miliarde de lei.
DGFP Mures contesta tabelul de creante
Dosarul de lichidare al SC Agrozooviticola Seuca provoaca in continuare valuri. Asta deoarece statul risca sa nu poata recupera nici una din datoriile pe care societatea le-a acumulat de-a lungul timpului fata de buget. Toate acestea, datorita influentelor exercitate de Culita Tarata, cel care a preluat prin interpusi, SC Agrozooviticola Seuca si care incearca sa obtina din lichidarea acestei societati la care actionar principal este SC. TC. Compil Impex SRL, firma sotiei sale, cat mai multe foloase. Asa se explica si stramutarea cauzei de pe rolul Tribunalului Mures la Tribunalul Neamt, prin incalcarea prevederilor legale referitoare la competenta solutionarii dosarelor de lichidare judecatoreasca, fapt ce ingreuneaza si mai mult demersurile finantistilor mureseni de a recupera banii. -Am facut toate demersurile care ne-au stat in putinta. Am cerut inlocuirea judecatorului, am cerut inlocuirea lichidatorului si stramutarea dosarului-, spune directorul executiv al DGFP Mures, Felicia Pop care afirma ca nici una din solicitarile DGFP Mures nu a fost admisa, in cele din urma producandu-se insa schimbarea judecatorului sindic. Pop a mai precizat ca in momentul de fata, pentru reprezentantii DGFP Mures, procedura lichidarii SC Agrozooviticola Seuca este una foarte greu de controlat. -Numai patrimoniul si firma mai sunt aici. Lichidatorul si judecatorul sunt la Iasi-, spune Pop care adauga ca in conditiile in care procedura dureaza deja de ani buni, patrimoniul societatii se deterioreaza. -Lichidatorul ar trebui sa fie raspunzator pentru conservarea patrimoniului-, a mai adaugat sefa DGFP Mures care spera ca in noua conjunctura data de schimbarea judecatorului sindic, cererea DGFP Mures referitoare la clasificarea datoriilor si prioritatea la plata catre creditori va fi admisa. -Am formulat contestatie la tabloul de creante, dar inca nu a fost solutionata-, spune Felicia Pop care arata ca noul judecator va trebui sa preia din mers procedura si sa analizeze fiecare solicitare din dosar.
Datorii umflate
In urma recalcularii, SC. TC. Compil Impex SRL Piatra Neamt a fost inscrisa in tabelul de creante cu suma de 26,2 miliarde de lei, creanta inscrisa prin decizia judecatorului sindic la categoria creante de procedura. -Aceasta masura este menita sa asigure recuperarea prioritara si pe nedrept a creantei chirografice (private) a SC. TC. Compil Impex SRL Piatra Neamt, in detrimentul creantelor bugetare (care reprezinta circa 75% din totalul creantelor care se ridica la circa 150 de miliarde de lei – n.r.)-, spuneau expertii DGFP Mures. La recalcularea creantelor firmei Tarata, atat expertul contabil, cat si judecatorul sindic au trecut cu vederea faptul ca SC. TC. Compil Impex SRL Piatra Neamt a avut in derulare trei contracte de asociere in participatiune cu Agrozooviticola SA, in urma carora s-au inregistrat pierderi de peste 38 de miliarde de lei, eliminand astfel participarea firmei lui Tarata la acumularea pierderilor, desi legea arata ca semnatarii unui contract de asociere in participatiune beneficiaza de profit dar suporta si eventualele pierderi. Precizam ca dupa schimbarea judecatorului sindic, Tribunalul Neamt a amanat din nou solutionarea cauzei, potrivit juristilor DGFP Mures, noul termen de judecata fiind stabilit pentru luna februarie 2007.