Dosarele întocmite de procurorii DNA afectează grav sănătatea președintelui CJ Argeș, Constatin Nicolescu. După ce în urmă cu un an a ajuns la Spitalul Floreasca după ce a aflat că va fi arestat într-un dosar de fraudă, ieri, șefului CJ Argeș i s-a făcut rău la scurt timp după ce a ajuns în fața procurorilor pentru a fi audiat. El a fost scos pe targă din din sediul DNA Pitești și transportat la Spitalul Județean de Urgență, iar în cursul serii a fost transportat tot Spitalul Floreasca. Diagnosticul pus de medicii piteșteni a fost „sindrom coronarian acut”, aceștia afirmând că Nicolescu va rămâne sub supraveghere, fiind exclusă audierea lui în cursul zilei. ?ê?£eful CJ Argeș s-a prezentat ieri la DNA Pitești, unde a fost citat după ce cu o zi în urmă au avut loc percheziții la sediul CJ și la alte patru firme.
El a afirmat, ironic, că este chemat de procurori pentru că „probabil că a greșit la referendum când nu a obținut prezență de 60 %, ci doar de 55 %”. Nicolescu a venit însoțit de doi avocați și a mai afirmat că este învinuit, dar nu cunoaște încadrarea juridică a faptelor de care este acuzat. Tot ieri au mai fost audiați la DNA timp de câteva ore alți cinci angajați ai CJ, însă nicio persoană nu a fost reținută. Noul dosar întocmit de DNA pe numele lui Nicolescu vizează reabilitarea podului de la Căteasca, care face legătura între Autostrada București-Pitești și DN 7, care ar fi fost afectat de inundații în 2005. În realitate, podul era deja avariat în momentul inundațiilor, iar Nicolescu și primarul localității Căteasca, Corneliu Oprescu, au semnat cererea de finanțare pe baza unor acte false. În acest mod, CJ Argeș ar fi încasat nelegal fonduri nerambursabile de 1,25 milioane de euro. Lucrarea a fost încredințată firmei Zeus SA, care aparține omului de afaceri Grigore Dobre, trimis în judecată în dosarul în care Nicolescu a fost deferit justiției în 18 mai 2012 pentru fraudarea unor fonduri PHARE. În plus, oferta firmei Zeus era cea mai scumpă, cu 3,8 milioane de lei mai mare față de o altă firmă care a câștigat în prima fază licitația, dar care a fost declasată ulterior. Anchetatorii mai spun lucrurile nu s-au oprit aici și că, după finalizarea lucrărilor, soluția tehnică aprobată prin proiect pentru podul de la Căteasca ar fi fost modificată de firma Zeus SA, astfel încât costurile s-au majorat cu aproape cinci milioane de lei, bani care ar fi fost achitați de CJ Argeș.
Un spațiu comercial de 300 mp drept mită
Procurorii DNA au mai stabilit că Zeus SA a lucrat la pod în colaborarea cu o altă firmă, Dracones Construct Grup SRL (firmă în care fostul și actualul ginere ai lui Nicolescu – Ionuț ?ê?£tefănescu și, respectiv, Mircea ?ê?£erban – erau asociați). „Lucrările de construcție au fost executate de către SC ZEUS SA și SC DRACONES CONSTRUCT GRUP SRL Pitești, cea din urmă având ca asociat un afin al președintelui CJ Argeș, respectiv ginerele acestuia. Mai mult, furnizor de bunuri pentru construcția lucrării era SC SETRO METAL GROUP SA Câmpulung, firmă controlată, de asemenea, de o rudă apropiată a președintelui CJ Argeș”, arată DNA. În fapt, este vorba despre Cristinel Nicolescu (nepotul șefului CJ Argeș, n.r.), iar în firmă la momentul respectiv se afla și fratele lui Constantin Nicolescu, Petre Nicolescu. Ancheta a mai stabilit și cum l-a răsplătit patronul Zeus SA pe Nicolescu pentru lucrările acordate. „În cursul anului 2009, Nicolescu Constantin a primit cu titlu de mită de la Dobre Grigore, acționar majoritar și administrator al SC ZEUS S.A., un spațiu comercial situat în municipiul Pitești, în suprafață de peste 300 mp, în valoare de 447.000 lei. Pentru a disimula infracțiunea de corupție, la data de 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public Didea Ionel a fost încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare”, spun achetatorii. În dosar au mai fost învinuite 11 persoane – cinci dintre ele angajate ale CJ, printre care și soția patronului de la Zeus, Cristina Dobre. Procurorii au dispus pentru Mercea Codruța-Lavinia, Nicoară Mihail-Gabriel, Pintilie Iuliana Mioara, Bocioacă Sabina-Elena, Florescu Aurelia-Mirela, Dobre Cristina, Stancu Olga, Didea Ionel, Corneliu Oprescu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile, iar față de Pletoiu Ecaterina și Dobre Grigore măsura obligării de a nu părăsi țara pentru 30 de zile. Firma Zeus SA apare și în primul dosar în care a fost trimis în judecată Nicolescu pentru fraudarea de fonduri europene alocate prin programul PHARE. Nicolescu este acuzat că a luat fonduri PHARE de aproape 900.000 de euro pentru patru unități de învățământ din Câmpulung, Budeasa și Curtea de Argeș, care ar fi fost afectate de inundațiile din mai și iulie 2005, în baza unor acte false. Contractele au fost derulate în intervalul 2006-2008, toate lucrările de reabilitare fiind realizate de o singură firmă, SC Zeus SA, care a încasat integral sumele aferente, atât pentru lucrări executate cât și pentru lucrări neexecutate.
Bogdan Cristescu