Curtea de Apel București l-a condamnat, luni, pe președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu, la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unități școlare, cu acte false, decizia nefiind definitivă.
Instanța Curții de Apel București a admis astfel apelul formulat de Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței din 28 mai a Tribunalului București, prin care președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită.
Judecătorii Curții de Apel București au desființat, în parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond, l-au condamnat pe Constantin Nicolescu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare și doi ani interzicerea unor drepturi.
Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 66.518 lei care ar fi fost primită de Nicolescu cu titlu de mită de la Gheorghe Cornel Penescu, patronul societății Pic Pitești.
Magistrații Curții de Apel București au respins apelul lui Gheorghe Penescu, acesta rămânând astfel cu condamnarea de nouă luni de închisoare cu suspendare dispusă în mai de Tribunalul Capitalei.
Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanța supremă.
În 28 mai, Tribunalul București i-a condamnat pe Constantin Nicolescu la un an de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită și pe Cornel Penescu la nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.
În cazul celorlalți inculpați din dosar, respectiv Gheorghe Nicuț, fost primar al municipiului Curtea de Argeș, Călin Ioan Andrei, primar al municipiului Câmpulung, Ion Ștefan, primar al comunei Budeasa, județul Argeș, Florian Despan, director executiv al Direcției pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Regională în cadrul Consiliului județean Argeș, Ion Popa, primar al comunei Stâlpeni, județul Argeș, Gheorghe Dobre, asociat și administrator la SC Zeus SA, Ion Nicolae, reprezentant al aceleiași firme și diriginții de șantier Gheorghe Dumitrache și Tudor Mircea, instanța a dispus achitarea acestora pentru acuzațiile aduse de procurorii DNA.
Mihaela Dobrescu