Subiectul politic principal al ultimelor zile, dezbătut pe toate părțile în ultima vreme, a fost reacția întârziată a Rusiei față de afirmația președintelui Traian Băsescu, de reconfirmare a Ordinului Mareșalului Antonescu, din ziua de 22 iunie, zi simbolică, în care a pornit ofensiva României de recuperare a Basarabiei, ocupată de ruși în 1940 ca urmare a acordului secret dintre Stalin și Hitler din 1939.
Diplomația rusească este una dintre cele mai pragmatice și mai aplicate din lume. „Răspunsul“ diplomației rusești, la adresa șefului statului român este unul dintre cele mai neobișnuite din întreaga istorie de aproape două secole a relațiilor diplomatice romåno-ruse.Niciodată de la Troțki încoace, fost ministru de Externe, diplomația Moscovei nu a fost mai acidă și mai vulgară la adresa României. De atunci încoace „relațiile diplomatice“ dintre București și Moscova n-au mai cunoscut o asemenea tensiune. Isteria rusească are un reper, demn de reamintit.
În 1917, Leiba Bronstein, cunoscut sub numele de împrumut Troțki, și primul șef al Armatei Roșii bolșevizate, care era la acea vreme ministru de Externe a trimis o scrisoare de amenințare la adresa României, totodată arestându-l la Petrograd pe ambasadorul României, Constantin Diamandi, împreună cu toată Legația.
La vremea aceea Troțki, partenerul evreu al homosexualului bolșevic și bolnav mintal Vladimir Ilici Lenin, plănuia uciderea șefului statului român, Regele Ferdinand, prin acțiunea unui comando evreiesc ce urma să organizeze câteva atentate sângeroase ce ar fi trebuit să genereze ample tulburări sociale, basculând țara în anarhie urmând ca mai apoi să fie exploatate nemulțumirile și temerile populației pentru a se întemeia și în România un regim bolșevic.
Agentul cheie al lui Troțki era Simion Rosal, ce urma să-l asasineze pe Regele Ferdinand, și să instaleze un regim bolșevic, condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Alecu Constantinescu, Ion Dissescu. Primul pe lista celor ce trebuiau eliminați era generalul Dimitri Scerbacev, comandantul armatelor rusești imperiale din Moldova. Atentatul a eșuat iar generalul Scerbacev a cerut sprijinul armatei romåne pentru distrugerea comandamentului bolșevic de la Socola. Cererea sa a fost aprobată de Consiliul de Miniștri aflat în refugiu la Iași, iar agentul lui Lenin a fost depistat de excelenții agenți de contraspionaj ai Armatei Regale Romåne.
Rosal a fost executat împreună cu câțiva dintre complicii săi evrei. Soldații ruși răzvrătiți și trecuți la bolșevism au fost dezarmați și expulzați peste Prut de generalul Prezan. Ca represalii Troțki și-a pus bolșevicii să jefuiască și să terorizeze basarabenii. În aceste condiții, la 22 decembrie 1917, Sfatul țării a cerut intervenția armatei romåne, iar trupele conduse de generalul Broșteanu au venit în ajutorul Sfatului țării și au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 ajungând în 13 ianuarie 1918, la Chișinău.
Troțki a acționat și a confiscat tezaurul românesc în aur trimis spre păstrare în Rusia anunțând ruperea relațiilor diplomatice ale Sovietelor cu România. Cu toate acestea, la 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate proclamarea independenței Republicii Moldovenești, iar la 27 martie 1918, se votează Unirea cu România. Proclamația Sfatului Țării sună astfel: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut și Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România“.
De atunci încoace a trecut multă apă pe Prut, rușii s-au pus călare pe Basarabia, cu sprijinul lui Hitler – în baza Acordului secret comunisto-nazist din 1939 – și nu vor să plece de atunci nici morți. Antonescu a fost ucis de ruși, ca și Ceaușescu, din același motiv. Basarabia. Rusia sovietică a dus împotriva Romåniei, chiar și în timpul perioadei comuniste, un acerb război secret, ieșit parțial la lumină astăzi datorită unei monumentale lucrări a americanului Larry Wats, în care este descris „Războiul clandestin al blocului sovietic cu Romånia“. Colecții de documente declasificate de Central Intelligence Agency (CIA) și comentate de Fritz Ermarth fost ofițer CIA și șef al National Intelligence Council, au arătat în ce măsură efortul de control militar în cadrul Pactului de la Varșovia, exercitat de sovietici, a avut ca miză „alinierea“ cvasitotală a țărilor subordonate, între care doar România și-a permis să „rupă lanțul“, după același Larry Wats.
Niciun alt președinte român n-a mai avut în ultimii 20 de ani, de la uciderea lui Ceaușescu de către agentul Rusiei sovietice, Ion Ilici Iliescu, o atitudine atât de clară și tranșantă față de problema Basarabiei cum a avut-o Traian Băsescu, și nu doar în declarații.
Federația Rusă, moștenitoare a obsesiilor sovietice față de Basarabia, continuă cu obstinație să preia vechile teme bolșevice și să deformeze adevărul după bunul plac în ciuda unei aparențe deschideri către lumea democratică.
Isteria rusească – determinată de pierderea Basarabiei din ghiarele Moscovei
Adevărata miză a relațiilor româno-ruse este Basarabia înainte de toate și de orice. Rusia se manifestă isteric de frică să nu piardă o pârghie extrem de importantă – cum este Basarabia – ce poate reconfigura geopolitic întreaga zonă a Mării Negre, lac rusesc sau mai degrabă condominiu ruso-turc, deocamdată. Conform Strategiei naționale de apărare a României, aprobată anul trecut, în acord cu noile cerințe impuse de aderarea noastră la NATO, zona Basarabiei, devenită și frontiera NATO, are semnificație specială. Staționarea trupelor rusești în Republica Moldova, în apropierea granițelor României, constituie o amenințare la adresa securității naționale, se arată în Strategia națională de apărare a țării. Se afirmă aici că „staționarea unor trupe străine, fără acordul țării gazdă, în apropierea granițelor României, constituie o amenințare la adresa securității naționale și din acest motiv țara noastră înțelege să se implice activ în promovarea unei soluții care să vizeze demilitarizarea regiunii, prin retragerea trupelor și armamentelor staționate ilegal“.
Tot în același document se specifică, la capitolul „Acțiunea externă“, că Moldova reprezintă „un caz aparte, ce beneficiază de un interes special din partea României și de susținere în vederea integrării în familia europeană“. Interesul aparte al României este amendat de ruși, într-o manieră descalificantă. Moscova spumegă cu stropi la adresa șefului statului român deoarece nu-și mai poate permite să-și flexeze mușchii, ca pe vremuri, și să ne amenințe militar, odată cu intrarea noastră în NATO. România nu este Georgia, ci este stat membru al celor mai puternice alianțe politico-militare de pe mapamond, acolo unde „principul mușchetarilor“ din articolul 5 al NATO ar putea face diferența. Retorica deșănțată și jignitoare a Kremlinului reflectă disperarea, mai ales în contextul rezultatelor alegerilor recente de la Chișinău, care evidențiază micșorarea câmpului de acțiune a instrumentelor politice comuniste ale rușilor.
Politica retrogradată asimilată mentalităților promovate în Războiul Rece de Rusia se dovedește a avea cu valențe mai mult decât anacronice. În numai doi ani, începând cu protestele de la 6-7 aprilie 2009, Moldova s-a „reorientat“, iar Rusia a înțeles în sfârșit că drumul spre Bruxelles al basarabenilor este unul fără de întoarcere. Republica Moldova nu mai este o gubernie sovietică care poate fi reorganizată după „cum vrea mușchii“ Moscovei. Acest gând creează insomnii la Kremlin, iar posibilitatea propulsării lui Dorin Chirtoacă după modelul Băsescu, de la Primărie la Președinție, a întins la maximum nervii rusoilor.
Cel mai bine au înțeles și punctat atitudinea Rusiei nu au fost desigur lătrăii așa zisei „prese“ platite din banii supți de Patriciu de la KazMunai Gaz, stat fondator al CSI, ori sugagii batistelor soioase scoase din turbinca lui SOV și Voiculescu, ci comentatorii basarabeni, dintre care merită menționat unul dintre cei mai influenți și bine cotați ziariști de la Chișinău, șef de școală jurnalistică, Constantin Tănase. Observațiile sale amare din editorialul publicat recent în ziarul „Timpul“ de la Chișinău reprezintă o radiografie severă a bolii de care suferă încă România, ce de aici și de dincolo de Prut: căpușarea mass-mediei și a zonei politice de către agenții Moscovei.
„Băsescu singur în fața rușilor. Și a românilor.“
„Băsescu este primul președinte român care a avut curajul să le spună rușilor un adevăr pe care nimeni nu a îndrăznit să-l rostească. România de azi nu mai e România de ieri. Românii de azi nu mai vor să treacă Prutul, să-și recupereze „moșia pierdută astă-vară“, indiferent de cine ar fi semnat ordinul – de Ion Antonescu, Traian Băsescu. Sau de Mihai Eminescu. Nu au luat atitudine, de parcă Declarația lui Băsescu nu ne-ar privi pe noi, nici politicienii de la Chișinău, nici presa de la Chișinău, mă refer la „românească“ și aproape „unionistă“. Tace adânc, cu adânci semnificații, Ministerul de Externe de la Chișinău, respectând astfel tradiționala lașitate a „diplomației moldovenești“ de la „90 încoace.(…) Iar noi, basarabenii, naivii, credeam că numai pe la Chișinău au rămas »analiști furioși că a dispărut Uniunea Sovietică». Aceștia foiesc și prin România. Aceștia niciodată nu vor trece Prutul. Mai mult chiar, nu ne vor permite nici nouă să-l trecem. Acum înțelegem mai bine cu cine se confruntă Băsescu la București, rămas singur în fața unei Rusii imperiale agresive și isterice, dar și a unei Românii, condusă de o clasă politică fricoasă, bolnavă de amnezie“.
