Home Actualitate Băsescu a câștigat în Transilvania și Banat, Geoană în Oltenia

Băsescu a câștigat în Transilvania și Banat, Geoană în Oltenia

DISTRIBUIŢI

Traian Băsescu a pierdut, cum era de așteptat, în Moldova, în fiefurile lui Marian Oprișan (Vrancea), Viorel Hrebenciuc (Bacău), dar și în Neamț, unde vicepreședintele PD-L, Gheorghe Ștefan, este primar. În schimb, Băsescu a cåștigat în Transilvania și Banat. Mircea Geoană a cåștigat masiv în Moldova, Oltenia și Muntenia, rupånd și din zonele portocalii și cele ale liberalilor, ca de exemplu Hunedoara, Dåmbovița, Călărași și Giurgiu.
În ședința de luni a Biroului Politic al PD-L, au fost discuții aprinse în ceea ce privește județele care au pierdut alegerile pentru Traian Băsescu. Surse democrat-liberale au declarat, pentru Hotnews.ro, că Vasile Blaga a tunat și a fulgerat la adresa perdanților Gheorghe Ștefan, Florin Popescu, Monica Iacob Ridzi și Cristian Boureanu. În replică, Gheorghe Ștefan ar fi spus că nu au fost direcționate suficiente fonduri pentru Neamț, iar oamenii nu au avut cu ce să lucreze.
Traian Băsescu a pierdut, de asemenea, în Mehedinți și Hunedoara, în zona Monicăi Iacob Ridzi. O altă pierdere masivă a fost în Argeș, unde Cristian Boureanu este președinte al filialei județene, dar și în Dåmbovița, unde organizația este condusă de Florin Popescu. O altă pierdere importantă a fost în Dolj, unde democrat-liberalii îl au ca primar pe Antonie Solomon și președinte al PD-L Dolj pe Radu Berceanu.

Geoană a pierdut în fieful lui Mazăre

PD-L a cåștigat un procentaj bun și a ieșit pe primul loc în fieful lui Radu Mazăre la Constanța, semn că lucrurile sunt în mișcare. De asemenea, candidatul suținut de PD-L a câștigat în Prahova, acasă la pesedistul Mircea Cosma, dar și în zonele din Ardeal conduse de maghiari. La Suceava, Flutur a cåștigat pentru Traian Băsescu, cu o diferență de 8 procente înaintea lui Geoană.
Zonele cåștigate categoric de PD-L au fost Transilvania, Banat și Ilfov, unde Traian Băsescu a obținut scoruri aproape duble comparativ cu contracandidatul său Mircea Geoană.
Social-democrații au deținut aproape în totalitate controlul în Moldova, preluånd chiar și zonele în care președinții de consilii județene erau ai democrat-liberalilor. Astfel, Geoană a obținut un procentaj foarte bun în județele Botoșani și Neamț.
În Oltenia și Muntenia, PSD a cåștigat detașat, monopolizånd județele din sudul țării. Mehedinți, Hunedoara, Dåmbovița, Călărași și Giurgiu și-au dat votul pentru Mircea Geoană, în ciuda unei conduceri democrat-liberale la nivelul Consiliilor Județene.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.