Inceputul de an universitar a fost marcat, potrivit traditiei, de pelerinajul personalitatilor politice in importante centre de invatamant superior din tara. In timp ce premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrii Adrian Iorgulescu si Sebastian Vladescu au participat la festivitatile de deschidere a anului universitar la Cluj, presedintele Traian Basescu a -campat- la Universitatea Transilvania din Brasov. Fara a tine cont ca profesorii s-au prezentat ieri la cursuri, in asteptarea unei noi runde de negocieri cu reprezentantii executivului, din pricina nerespectarii acordului semnat in noiembrie, anul trecut, guvernantii au tinut discursuri privind -investitiile deosebite- din invatamant. Deloc surprinzator, presedintele Basescu si-a reinnoit declaratiile referitoare la mediocritatea in care sistemul educational romanesc se scalda de ani de zile. Fara a pune in balanta eforturile autoritatilor de a ridica standardele unitatilor de invatamant, Basescu reclama locurile rusinoase pe care universitatile romanesti le ocupa in topurile mondiale. Presedintele a mentionat ca -Romania nu intruneste nicio jumatate din punctajul necesar clasarii in primele 500 de institutii de invatamant superior din lume-. Estimarile realizate la nivel mondial arata, intr-adevar, ca Romania trebuie sa isi imbunatateasca de cel putin doua ori performantele stiintifice pentru a intra in -spuma- celor mai bine vazute universitati din lume. Trebuie precizat insa ca principalele criterii folosite pentru estimarea calitatii educatiei, a corpului profesoral si a rezultatelor activitatii de cercetare le reprezinta, in asemenea topuri, numarul cadrelor didactice laureate cu Premiul Nobel sau cu medalia Fields, precum si articolele stiintifice publicate in revistele -Nature- sau -Science-. Or, presedintele Basescu uita, cand isi exprima nemultumirile, ca intreaga cercetare romaneasca este la pamant, iar institutele sunt pretuite si exploatate in prezent doar ca… afaceri imobiliare!
Referitor la problema cazarii studentilor, seful statului le-a recomandat acestora sa dea dovada de intelegere -pentru ca este nevoie de timp pentru amenajarea caminelor-. Cu alte cuvinte, rabdare si tutun, mon cher…
Aflat la Brasov pentru deschiderea anului universitar la Universitatea -Transilvania-, presedintele Basescu, inconjurat de garda pretoriana locala, in frunte cu primarul George Scripcaru, prefectul Aurelian Danu, viceprimarul Adrian Gabor (PD) si apropiatul partidului, rectorul Ion Visa, si-a pastrat linia discursului care-l caracterizeaza.
Presedintele nu a ezitat sa-i critice pe cei care cred ca a fi student nu inseamna si a-ti gasi un loc de munca si, culmea personalizarii, si-a dat ca exemplu propriile fiice, care si-au gasit, studente fiind, part-time-job-uri.
Romanii – inteligenti, dar cam… neciopliti
In timpul discursului sau din aula Universitatii -Transilvania-, presedintele Basescu a sustinut ca -poporul roman este unul nativ inteligent, dar la acest lucru trebuie adaugata calitatea sistemului educational-. Motiv pentru care a criticat faptul ca nici una din universitatile sau politehnicile romanesti nu se afla in primele 500 din lume. Ceea ce a uitat sa spuna presedintele este faptul ca in universitatea brasoveana – unde, asa cum si rectorul acesteia a recunoscut, s-au investit, in total, in aceste luni pentru infrastructura mai mult decat in ultimii 15 ani – nu se afla in primele 20 din tara. Dar acest lucru pare a fi omis de presedinte, deoarece Brasovul este un fief PD. Presedintele a solicitat sa vada si caminele care nu intrau in programul vizitei sale de lucru si care, asa cum s-a exprimat, -nu au putut fi terminate pentru ca ar fi trebuit sa se inceapa lucrarile din luna martie-. Seful statului a -tinut aproape- de studenti, desi in aula majoritatea covarsitoare erau profesori, oficialitati de interes judetean si… ziaristi. -Stiu de situatiile din camine, dar acum nu se poate aloca mai mult. Pentru acest lucru trebuie sa isi asume raspunderea guvernul, Ministerul Educatiei, dar si eu personal-.
-Fata mea este model-
Basescu s-a aratat usor intrigat de faptul ca multi studenti – stie el, asa i s-a spus – nu vor sa lucreze party-time-job in timpul facultatii. -De ideea de job nu va feriti. Sistemul de invatamant superior este creat si in statele occidentale, astfel incat cel care vrea sa castige un ban in plus sa-l castige. De exemplu, va spun ca desi aveam cu ce sa-mi intretin copiii, fiica mea cea mare avea colaborari cu trei firme, iar cea mica a inceput, din anul doi, sa munceasca-. Exceptand faptul ca nu stiu cine ar refuza sa angajeze fete de presedinte, intrebarea noastra este care sunt aceste firme. Oricum, presedintele a atacat din nou -sistemul ticalosit-. Din facultati, evident. -Mai bun este un 5 meritat decat un 10 aranjat. Pentru ca trebuie sa existe o corelare intre pregatirea ta si realitatile ulterioare. Pentru ca trebuie sa tii cont de ceea ce se va intampla dupa ce termini facultatea, dupa ce iesi pe poarta acesteia-, a precizat el. Basescu a dat ca exemplu faptul ca multinationalele aflate la noi in tara sunt nemultumite de nivelul de pregatire al absolventilor, omitand faptul ca in firmele de stat sau in administratia locala angajarile se fac in majoritate tot pe baza de -pile-.
Englezii ne dau sanse
In timp ce presedintele Traian Basescu se arata ingrijorat de calitatea invatamantului romanesc, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Robin Barnett, apreciaza valoarea tinerilor romani si se arata increzator in viitorul sistemului educational din tara noastra.
Prezent la deschiderea anului universitar la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, ambasadorul britanic s-a declarat surprins de performantele studentilor romani. Extrem de dezinvolti, micii diplomati au vrut sa afle de la inaltul oaspete ce restrictii va impune Marea Britanie muncitorilor romani care doresc sa lucreze in Regatul Unit si de ce cursurile la facultatile britanice sunt atat de costisitoare. Ambasadorul a explicat ca facultatile din Regatul Unit sunt cele mai prestigioase institutii educative din lume si prin urmare -isi merita fiecare banut-.