Home Actualitate BCE menține finanțarea de urgență pentru Grecia

BCE menține finanțarea de urgență pentru Grecia

DISTRIBUIŢI

Banca Centrală Europeană a anunțat duminică că a decis să mențină nivelul actual al împrumuturilor de urgență pentru băncile elene și că va urmări de aproape situația din Grecia.

Consiliul guvernatorilor BCE s-a reunit duminică pentru a decide dacă menține finanțarea pentru băncile grecești, după ce au fost întrerupte negocierile între Atena și creditorii săi și Guvernul elen a decis să convoace un referendum pentru a vota propunerea de ajutor.

Într-un comunicat, BCE a salutat ‘compromisul miniștrilor din statele membre ale zonei euro de a lua toate măsurile necesare pentru a întări rezistența economiilor din zona euro și de a se pregăti pentru a face pași decisivi în vederea consolidării Uniunii Economice și Monetare’.

BCE a anunțat că ‘va lucra strâns cu Banca Greciei pentru a menține stabilitatea financiară’.

Date fiind actualele circumstanțe, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să mențină la nivelul stabilit vineri valoarea maximă a împrumuturilor pe care entitățile elene o pot solicita Băncii Greciei prin programul de finanțare de urgență. Valoarea maximă a acestor împrumuturi de urgență se apropie de 90 miliarde euro.

Conform comunicatului, ‘Consiliul guvernatorilor este pregătit pentru a reconsidera această decizie’.

‘Vom continua să lucrăm strâns cu Banca Greciei și să sprijinim puternic angajamentul statelor membre de a acționa pentru a combate fragilitatea economiilor din zona euro’, a afirmat președintele BCE, Mario Draghi.

Guvernatorul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, a declarat că aceasta ‘ca membru al eurosistemului, va lua toate măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea financiară a cetățenilor greci în aceste circumstanțe dificile’.

Banca Centrală Europeană a subliniat că este hotărâtă să utilizeze’toate instrumentele disponibile în cadrul mandatului său’. 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.