Home Actualitate Doctorul Belușică NU a fost pus sub acuzare după percheziții

Doctorul Belușică NU a fost pus sub acuzare după percheziții

DISTRIBUIŢI
Polițiștii din Dâmbovița au efectuat astăzi patru perchezitii domiciliare, una la Spitalul Orășenesc Găești și trei în București, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu și fals intelectual.
Din cercetări a reieșit că în perioada mai 2020 – aprilie 2022, managerul Spitalului Orășenesc Găești, Laurențiu Belușică a eliberat în fals certificate de concediu medical pentru concubina sa, medic la Spitalul Malaxa, a dispus unui medic rezident să efectueze activități profesionale cu încălcarea prevederilor legale și a folosit angajați ai spitalului pentru efectuarea unor lucrări de construcții la locuința proprie.
Laurențiu Belușică, managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti a declarat pentru PROTV că iubita sa a avut tuberculoză și COVID-19 : ”Certificat medical fals înseamnă că ai dat un număr care nu există, fără ca bolnavul fie să fie internat în spital, fie să se prezinte la camera de gardă sau să fie internat în secţie.”
Despre rezident, Belușică a explicat: ”El, tot ce face, face sub semnătura mea, sub parafa mea, mă ajută pe mine. Este foarte normal să laşi un om să lucreze, să înveţe, dar nu este normal să îi spui, du-te şi coase-l pe Georgescu, că îl coşi tu! Nu, aşa ceva, nu!”
La rândul său, Carmen Niță, şef Serviciu Administrativ Spitalul Orăşenesc Găeşti a explicat: ”Atâta am cunoştinţă, că o dată sau de două ori, domnul doctor a luat nişte muncitori de la spital, dar au adus la spital nişte materiale de construcţie care i-au rămas domnului doctor, nişte scândură, nişte plasă, care să fie folosită la nişte activităţi pe care le avem de făcut în spital.”

Managerul unităţii spitaliceşti, Laurențiu Belușică, a fost audiat, însă nu are nicio calitate în dosar.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.