Beneficiarii de ajutoare sociale care sunt în pericolul de a-și pierde acest drept pentru că nu și-au plătit taxele și impozitele ar putea beneficia de reeșalonări, amânări sau chiar scutiri de datorii.
Măsura îi vizează însă doar pe cei care nu își pot asigura hrana, și nu pe cei care primesc ajutor social, dar merg cu mașini de lux. Primarii pot pune în aplicare astfel de decizii numai în cazul celor aflați în situații extrem de dificile și numai în baza unor Hotărâri ale Consiliilor Locale, recomandă Ministerul Muncii. Inspectorii sociali au constatat că cei care primesc indemnizație pentru creșterea copilului și au venituri mai mari au și cele mai vechi restanțe. Acestea sunt în unele cazuri mai mari de 10 ani. În Capitală, un beneficiar care primește lunar 3.400 de lei, indemnizație de creștere a copilului, are o datorie de 25.561 de lei. Astfel de restanțieri nu vor fi iertați de la plata datoriilor.
Primăriile trebuie să le ceară datornicilor garanții
Ministerul Muncii le cere primarilor să aplice legea cu responsabilitate și să ceară datornicilor garanții la acordarea înlesnirilor la plata restanțelor către bugetele locale.
Ministerul Muncii nu încurajează primăriile să stabilească noi termene pentru plata impozitelor locale. Excepție fac numai cetățenii care se află într-o situație financiară realmente dificilă. Facem aceste precizări întrucât bilanțul arată ca 10,21 % din totalul beneficiarilor înregistrează restanțe. Restul de 89,7 % sunt cu plata la zi, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.
Același bilanț arată ca cele mai vulnerabile categorii, respectiv cei care primesc alocație de susținere a familiei și venit minim garantat, înregistrează cele mai mici restanțe. În schimb, beneficiarii de indemnizație de creștere a copilului, care au venituri net mai mari, au datorii vechi și de 10 ani de zile, potrivit unei situații întocmite de Agenția Națională de Plați și Inspecție Socială.
Inspectorii sociali au constatat că în sectorul 6 din Capitală, un beneficiar care are un drept de 2.578 de lei pe lună, pentru indemnizația de creștere a copilului, are o datorie de 3.796 ron. În același timp, în sectorul 2, un beneficiar care primește 3.400 de lei, indemnizație de creștere a copilului, are o datorie de 25.561 de lei. În județul Tulcea, un beneficiar de alocație de susținere a familiei, care primește 120 de lei pe lună, are o datorie de 92 de lei.
Datornicii au cinci luni să plătească impozitele
Aceste exemple arată că trebuie păstrat un simț al proporției. Toți cei care primesc ajutoare de la stat dar au datorii la plata impozitelor pe case, terenuri sau mașini trebuie să-și plătească datoriile în termen de cinci luni dacă vor să mai primească ajutor de la stat.
Peste 73.000 de beneficiari de ajutoare sociale nu mai primesc, din februarie, alocația de susținere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizația pentru creșterea copilului, din cauză că nu și-au plătit impozitele și taxele locale. Dintre aceștia, 10,21 la sută au restanțe la plata impozitelor și taxelor locale. Cei mai mulți restanțieri sunt din județele Mureș, Dolj, Bacău, Sălaj și Giurgiu. Primăriile vor da dispoziții de suspendare a plății ajutoarelor după anchete sociale la domiciliul beneficiarilor. Inspectorii ANPIS vor verifica în perioada următoare dacă datele transmise de primari privind restanțierii la impozite coincid cu cifrele din registre, dar și modul în care primăriile acordă reeșalonările către beneficiarii de ajutoare sociale. Edilii riscă pentru nereguli amenzi de până la 5.000 de lei.
Mihaela Iamandei