Fosta șefă DIICOT a fost reținută din nou pentru o altă mită încasată de la omul de afaceri Horia Simu prin intermediul lui Șerban Pop, fostul șef ANAF și a lui Ionuț Mihăilescu, fost polițist judiciar și fost vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, inculpat și în dosarele ANRP alături de Alina Bica. Suma de 230.000 de euro a fost luată de Pop de la Horia Simu, iar la Bica au ajuns 17.500 de euro, pentru clasarea dosarului lui Simu.
În dosarul ANRP, procurorii consemnau că Bica avea o relație „specială” cu Ionuț Mihăilescu.
Avocata Alinei Bica a declarat la ieșirea de la DNA că „Domnul Mihăilescu și-a reamintit, după ani de zile, că ar fi primit ceva. E vorba de fabuloasa sumă de 17.500 de euro. Am întrebat dacă infracțiunea pentru care este cercetată ar justifica legal această reținere” , a spus avocata Alinei Bica, Laura Voicu.
CITEȘTE ȘI Ionuț Mihăilescu la ANRP: îmi rup capul
Anul trecut și Ovidiu Tender a depus un denunț nimicitor la DNA în care prezenta mafia ce a dominat DIICOT-ul din jurul Alinei Bica încă din 2005. Sorin Ovidiu Vântu i-ar fi cerut lui Ovidiu Tender suma de 4 milioane de Euro ca să-l scape de dosarul de la DIICOT, corelându-și mesajele cu Alina Bica, pe atunci procuror DIICOT-șef de birou. Ionuț Mihăilescu era atunci polițist judiciar la DIICOT.
„În 25 mai 2005, am fost chemat la o întâlnire de către Vîntu Sorin Ovidiu care, după ce m-a verificat să nu am vreun aparat de înregistrare, audio sau video, mi-a cerut să dau suma de 4 milioane de euro cash pentru a scăpa de dosarul penal de la DIICOT. Mi-a dat termen să plătesc această sumă până la 25 iulie 2005, pentru că suma urma să se împartă la opt persoane care vor rezolva problema cu dosarul meu. La nedumerirea şi neîncrederea mea faţă de această solicitare, Vîntu Sorin Ovidiu mi-a spus că voi primi un semnal în acest sens când voi fi chemat la DIICOT.
Într-adevăr, după câteva zile am fost chemat la DIICOT de către procurorul Alina Bica, care mi-a transmis mesajul: Vă felicit că v-aţi descurcat! Am înţeles că solicitarea de a da 4 milioane de euro făcută de Vîntu era cu acordul procurorului de caz şi eventual al altor persoane pe care nu le-a menţionat.
„La termenul din 25 iulie 2005, până la care trebuia să fac plata, am fost chemat din nou de Sorin Ovidiu Vîntu la domiciliul acestuia unde, în prezenţa lui Liviu Luca, după ce eu le-am comunicat că nu am de unde să plătesc această sumă, aceştia mi-au spus că grupul lor consideră că eu i-am înşelat şi că de acum încolo voi suporta consecinţele refuzului meu de a da mită. După numai câteva zile, am fost chemat de procuroarea Alina Bica şi aceasta a dispus împotriva mea măsura obligării de a nu părăsi ţara.”
DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, începând de la data de 01 septembrie 2015, a inculpaților:
POP ȘERBAN, fost șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
BICA ALINA MIHAELA, procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu.
În cauză, procurorii anticorupție desfășoară acte de urmărire penală și față de suspectul:
– SIMU HORIA, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanţele întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date şi probe potrivit cărora:
În cursul anului 2014, inculpatul Pop Șerban a primit de la suspectul Simu Horia, om de afaceri, suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul soluționării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.
La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban.
Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Simu Horia în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menționat mai sus.
În schimbul banilor primiți, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfășurau acte de urmărire penală față de suspectul Simu Horia, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
Inculpaţilor și suspectului li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
La data de 2 septembrie 2015, POP ȘERBAN şi BICA ALINA MIHAELA vor fi prezentaţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.