Home Actualitate Bica, Videanu, Mihăilescu,Alin și Dorin Cocoș, arestați preventiv pentru 30 de zile

Bica, Videanu, Mihăilescu,Alin și Dorin Cocoș, arestați preventiv pentru 30 de zile

DISTRIBUIŢI

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, omul de afaceri Dorin Cocoș și fiul acestuia, Alin Cocoș, precum și Ionuț Mihăilescu, fost polițist judiciar și consilier al Alinei Bica, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, a decis sâmbătă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decizia instanței nu este definitivă.

Arestarea celor cinci a fost cerută de DNA, într-un dosar disjuns din cel în care Alina Bica a fost trimisă în judecată în legătură cu retrocedarea ilegală a unui teren din Capitală.

Ședința de judecată a început vineri seara și s-a încheiat sâmbătă, în jurul orei 3 dimineața.

Cum ordonanțele de reținere expiraseră, Adriean Videanu, Alin Cocoș și Ionuț Mihăilescu au părăsit sediul instanței, în vreme ce Alina Bica și Dorin Cocoș au fost transportați în arestul Poliției, ei având mandate de arestare în alte dosare.

La ieșire, Videanu a negat acuzațiile și a spus că a fost șocat de faptul că în 10 minute a trecut de la calitatea de suspect la cea de inculpat.

Avocata Alinei Bica a declarat că fosta șefă a DIICOT a spus în sala de judecată faptul că se teme pentru viața ei, deoarece anterior a primit amenințări cu moartea în legătură cu dosarul RAFO, în care inculpat este Ovidiu Tender.

Amenințările ar fi venit din partea a doi deputați, în timp ce Bica se afla la un hotel din Constanța.

De asemenea, Bica le-a spus judecătorilor că generalul Coldea de la SRI i-ar fi zis că Ovidiu Tender trebuie lăsat în pace, deoarece acesta din urmă este o problemă de siguranță națională.

Anchetatorii susțin că, în perioada ianuarie 2011-2012, Dorin Cocoș a promis, pretins și primit, de la beneficiarul unor drepturi litigioase, suma totală de 16 milioane euro, în tranșe, în schimbul influenței exercitate asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Alina Bica și Sergiu Diacomatu, pentru asigurarea soluționării a două dosare de despăgubire, dintre care unul cu nr.22714/ FFCC (prin care, valoarea unui teren în suprafață peste 13 hectare a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei).

Pentru urgentarea soluționării dosarului de despăgubire, Dorin Cocoș a dat foloase Alinei Bica, sub forma unei cote dintr-un teren situat în localitatea Snagov, în suprafață de 4.425 metri pătrați.

Pe de altă parte, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar Ionuț Mihăilescu, fost consilier al Alinei Bica, este acuzat de complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, la 24 septembrie 2013, în dosarul Romgaz instrumentat de DIICOT, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea unui sechestru și asupra a 80 de acțiuni, deținute la o firmă de Adriean Videanu.

Ulterior, 25 februarie 2014, printr-o ordonanță, Alina Bica, în calitate de șef DIICOT, a dispus cu încălcarea prevederilor legale de competență admiterea solicitării inculpatului Videanu și a ridicat sechestrul asigurator.

Prin această acțiune, Alina Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acțiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse și sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a și întâmplat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.