Când vine vorba de accesul la informaţii publice, I.P.J. Constanţa nu excelează. Un secret bine păzit este cel al bicicletelor poliţiştilor, cu sirenă şi girofar, achiziţionate de I.G.P.R. în urmă cu zece ani şi ţinute într-o zonă de securitate Clasa A, informează jurnaliștii de la Dobrogea TV.
Bicicletele poliţiştilor, dotate cu schimbător japonez de viteze, jante duble, far cu dinam, geantă pentru acte, coş, lanţ antifurt, pompă cauciucuri, trusă scule, semnalizator şi stop de frână, sirenă, girofar, oglindă retrovizoare, au intrat în dotarea oamenilor legii în anul 2005. Au fost împărţite sectoriştilor, adică agenţilor de proximitate şi pe la ţară, posturilor de poliţie. Mişcarea a fost făcută în timpul chestorului Dan Fatuloiu, şef al Poliţiei Române la acea dată. Judeţului Constanţa i-au revenit 177 de biciclete care, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, au fost distribuite astfel: 57 în mediul rural, iar restul în mediul urban, cam 13 biciclete de secţie.
La vremea respectivă s-au vehiculat mai multe sume de achiziţie a mijlocelor de deplasare, unele ajungând la zeci de milioane de lei vechi. Oficial, astfel împopoţonată „preţul de inventar al unei biciclete a fost de 303,45 lei“, se arată în răspunsul oferit de I.P.J. Constanţa în urma unei adrese „Observator de Constanţa“ trimisă în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţie. Arhiva B.N.R. arată un curs mediu al euro pentru acel an de 3,6 lei, ceea ce, rotund, înseamnă 84 de euro bicicleta, iar în total este vorba de o achiziţie, doar pentru Constanţa, de 53.710,65 lei
Li se face revizia, deşi sunt casate
Poliţiştii au fost nemulţumiţi de achiziţie, în condiţiile în care ei nu îşi primiseră toţi banii. Mai ales că ajunseseră să facă ei singuri glume şi miştouri având ca subiect bicicletele. Se vedeau pedalând cu girofarul aprins şi sirena pornită după vreun infractor cu maşină. Sau să meargă la o solicitare şi după ce îşi parchează bicicleta în faţa unui bloc, aceasta să îi fie furată, total sau parţial. Oamenii legii au scăpat de ruşine un an mai târziu, când au fost dotaţi cu Loganuri. Bicicletele, care şi aşa rugineau risipite, au fost adunate să ruginească la un loc.
În mod oficial, toate cele 177 de biciclete de poliţie „au fost retrase din exploatare, după îndeplinirea duratei normale de utilizare“, fără a se specifica, însă, care este această durată. Neoficial, mai există câteva împrăştiate pe la posturile de poliţie din judeţ, pe care oamenii legii le folosesc atunci când rămân fără benzină şi nu mai pot scoate din buzunar. De asemenea, marea lor majoritate au ruginit şi s-au prăfuit de când au fost repartizate, dar o dată pe an li s-a făcut revizia (?!).
În aceeaşi adresă către I.P.J. Constanţa, am solicitat să vedem şi să fotografiem cum ruginesc banii contribuabililor, dar „în prezent, bicicletele sunt în inventarul I.P.J. Constanţa, în vederea derulării procedurilor de casare“. În plus, sunt depozitate într-o zonă de securitate Clasa A, adică unde nu are acces toată lumea, aşa că am fost refuzaţi.