Home Actualitate Biroul Național al PDL a adoptat Codul Etic

Biroul Național al PDL a adoptat Codul Etic

DISTRIBUIŢI

Monica Macovei a anunțat ieri ca Biroul Politic Național al PDL a adoptat Codul de Etica în baza căruia partidul îi va sancționa pe membrii care au fost condamnați penal sau au colaborat cu Securitatea, dar și pe cei care sunt în conflict de interese sau nu-și depun la termen declarațiile de avere și de interese. Daniel Buda, Președintele comisiei de Etica a PDL – organismul care va aplica practic sancțiunile – a fost ales la congresul din mai 2011. Potrivi Codului Etic adoptat faptele care atrag sancțiuni sunt: condamnarea penală, arestarea preventivă,  indicii temeinice pentru unele fapte penale, incompatibilitățile constatate de instanțe, conflictul de interese până la gradul 2 inclusiv, stabilirea colaborării cu Securitatea, stabilită definitiv de o instanță, încălcarea grava a normelor de morala publice de către membrii aflați în funcții în instituții publice, menținerea funcțiilor plătite în cadrul sindicatelor de către membrii de partid aleși în funcții publice, nedepunerea la termen a declarațiilor de avere și interese, activitatea în folosul altui partid. Pe de altă parte, sancțiunile prevăzute: excluderea din partid în cazul condamnării definitiva sau a stabilirii colaborării cu Securitatea, suspendarea din partid (nu e automată) în cazul trimiterii în judecată, retragerea sprijinului politic, suspendarea pe anumite termene a calității de membru sau suspendarea din funcțiile deținute în instituții publice. Promotoarea acestui Cod a susținut că „substanța acestui cod este următoarea: când apar probleme de integritate (cu sau fără conotație penală) PDL va trebui să reacționeze rapid prin proceduri stabilitate. Ne-am uitat la ce au partidele românești în statute, în coduri – sânt doar bla-blauri, nimic concret. Prin adoptarea acestui cod s-a ridicat standardul de integritate în clasa politică românească”.

Ramona Feraru

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.