Ministrul Administratiei si Internelor pregateste o initiativa legislativa care sa elimine obligativitatea documentelor justificative pentru romanii care vor sa plece in spatiul Schengen. In momentul in care noile prevederi vor intra in vigoare, cei care doresc sa iasa din tara vor mai avea nevoie doar de bani. Cate 30 de euro pentru fiecare zi pe care vor sa o petreaca peste hotare si pentru biletul de transport la intoarcere.
Propunerea legislativa va fi lansata in aceasta saptamana si va fi concretizata printr-o ordonanta de urgenta. Un comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor sustine ca decizia vine pe fondul scaderii drastice a fenomenului migrationist.
Fara vouchere si invitatii
Un comunicat al MAI dezvaluie aspectele care vor fi cuprinse in noul act normativ. -Proiectul de ordonanta de urgenta prevede eliminarea din continutul Ordonantei Guvernului nr. 28/2005, aprobata prin Legea nr. 50/2005, a conditiei privind obligativitatea prezentarii de documente care sa justifice scopul si durata sederii planificate in afara teritoriului national-, se arata in anuntul ministerului.
Acelasi document vorbeste despre singurele conditii obligatorii pentru parasirea Romaniei. Practic, fiecare turist trebuie sa arate la granita faptul ca are 150 de euro sau un bilet de calatorie dus-intors, plus cate 30 de euro pentru fiecare zi pe care vrea sa o petreaca in spatiul Schengen, respectiv cate 20 de euro pentru fiecare zi pe care vrea sa o petreaca in alte state.
Mai putini infractori
Potrivit ministrului Vasile Blaga, relaxarea regimului de trecere a frontierei este posibila ca urmare a reducerii consistente, in ultima perioada, a fenomenului migratiei ilegale si a problemelor asociate acestuia.
Seful administratiei si internelor sustine ca numarul romanilor care au fost returnati in ultima perioada a scazut semnificativ, reprezentand in momentul de fata numai 0,3 procente din numarul de peste opt milioane de turisti care calatoresc anual peste hotare. -De asemenea, migratia ilegala a cetatenilor romani nu mai constituie, cum se intampla in anii anteriori, capul de afis al reprosurilor adresate Romaniei de statele membre ale Uniunii Europene-, se arata intr-un comunicat al MAI.
Austriecii – cei mai multumiti
Una dintre pozitiile oficiale pe care mai marii MAI au luat-o in considerare in momentul in care au decis sa realizeze acest proiect de lege vine din Austria. Desi, in trecut, autoritatile de la Viena s-au aratat foarte reticente in privita romanilor, recent, ei si-au revizuit pozitia. Ministrul federal de interne, Liese Prokop, a declarat recent ca migratia ilegala a cetatenilor romani se apropie de zero, iar in Centrul pentru Minori din Viena nu mai exista niciun copil din Romania, spre deosebire de anii trecuti, cand numarul acestora era de ordinul sutelor.
Nu numai Austria a reactionat pozitiv la masurile luate de MAI pentru reducerea migratiei. -Alte state ale Uniunii Europene au remarcat, de asemenea, progresele deosebite inregistrate de Romania in ceea ce priveste combaterea migratiei ilegale-, se arata intr-un comunicat remis ieri de Ministerul Administratiei si Internelor.
In Spania pot aparea probleme
Desi, dupa intrarea in vigoare a legii respective, romanii vor putea iesi fara probleme din tara, ei pot fi intorsi din drum de autoritatile unor state in care vor sa intre. Singura tara din Europa in care pot aparea probleme este Spania. Astfel, autoritatile spaniole mentin cateva conditii in plus pentru romanii care doresc sa se deplaseze acolo.
Autoritatile de la Madrid permit intrarea unui strain in Spania numai in cazul in care acesta are o invitatie emisa de un cetatean spaniol sau strain cu permis de rezidenta care nu a mai chemat pe nimeni la el in ultimele sase luni, are mijloace de intretinere a oaspetilor, garanteaza pentru plecarea acestora si promite sa nu ii lase sa munceasca. Invitatia poate fi substituita de vouchere sau rezervari.