Home Actualitate Bodog, susținut frenetic de Firea pentru a rămâne ministrul Sănătății

Bodog, susținut frenetic de Firea pentru a rămâne ministrul Sănătății

DISTRIBUIŢI

În timpul scandalului Dragnea-Tudose, Florian Bodog a îndemnat la „calm, responsabilitate și unitate”, un mesaj concordant cu cel al Gabrielei Firea care a încercat o alianță cu Mihai Tudose pentru un tandem până în 2020: ea, președinta României, el, prim-ministru. Imediat după demisia lui Tudose, susținătorii acestuia din guvern au fost puși pe lista de disponibilizări de Liviu Dragnea: Liviu Pop – Educație, Florian Bodog – Sănătate, Marius Nica – Fonduri Europene, Felix Stroe – Transporturi. Jucătorii de culise nu-l lasă însă pe Liviu Dragnea să facă totul după placul lui, Gabriela Firea insistând frenetic pentru menținerea la Sănătate a lui Florian Bodog deși eminența cenușie Dan Voiculescu prin postul Antena 3 și fundația Facias militează pentru schimbarea acestuia, ONG-ul lansând chiar o petiție pentru schimbarea lui Dorel. Deh, banii din Sănătate și mai ales construirea spitalului metropolitan în Pipera, aproape de intrarea în Voluntari fac ochi dulci tuturor politicienilor.

Surse din PSD ne-au declarat că Firea ar fi convins-o pe Rodica Nassar, sora primarului Sectorului 2, să refuze nominalizarea pentru portofoliul Sănătății.
Firea ne-a obișnuit să facă totul după mintea sa, pornind de la arhitectura Bucureștiului pe care a încredințat-o lui Tudy, , al Oanei Zăvoranu, absolvent de Științe Politice și până la spitalul metropolitan, fără consultarea specialiștilor și nici măcar a populației.
Conferențiara Elena Copaciu, fost consilier onorific al ministrului Sănătății Vlad Voiculescu a explicat că: „un astfel de proiect trebuie pus în dezbatere publică și gândit în toate detaliile de oameni care se pricep. Și eventual să facă parte dintr-un hospital master plan pe țară și să răspundă nevoilor de sănătate identificate pt populația căreia i se adresează serviciile medicale oferite. Conceptul de care are nevoie un astfel de proiect este de „medical city” cu toată partea de infrastructură și impact bine definite.” Doctorița ar dori să vadă aceste detalii dar ele nu sunt publice. „Ce știm este că nu s a aprobat trecerea terenului vizat în proprietatea PMB. Și dacă începe mâine construcția va dura peste 4 ani să o vedem finalizată. Asta dacă viitoarea echipă nu va avea altă viziune asupra proiectului.”, continuă medicul întrebându-se „dacă este un proiect coordonat cu cel al spitalului republican(mai mare ca AKH din Viena) din programul de guvernare sau cu cel anunțat de dl primar Tudorache la sectorul 1? Sau poate tocmai aici e problema?”, conchide Elena Copaciu.
Dar așa cum ne-am obișnuit, politicile de urbanism și sănătate în capitală nu sunt făcute de arhitecți și respectiv medici, ci de Firea, aboslventă a secției de bibliotecari a Universității București.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.