Home Actualitate Boldea a fost audiat la DNA în dosarul Aviasan

Boldea a fost audiat la DNA în dosarul Aviasan

DISTRIBUIŢI

Deputatul Mihail Boldea a fost audiat ieri la DNA Galați timp de aproximativ șapte ore, surse apropiate anchetei afirmând că deputatul a fost pus sub învinuire în dosarul Aviasan, care datează din 2007, când încă nu era parlamentar. La ieșirea de la DNA, Boldea a fost huiduit de oamenii care se aflau în Piața Centrală, acolo unde își are sediul instituția. De la DNA, Mihail Boldea a fost dus în arestul Poliției Județene Galați. În cursul zilei de miercuri, Boldea a fost audiat peste două ore la DIICOT Galați, în dosarul în care este cercetat pentru înșelăciune și constituire a unui grup infracțional și pentru care fusese dat în urmărire internațională. Avocatul lui Boldea, George Moloman, a declarat că s-au discutat chestiuni procedurale și că i-au fost prezentate clientului său faptele pentru care este învinuit. El a mai spus că, la solicitarea clientului său, a fost depusă o cerere prin care s-a cerut ca dosarul să fie preluat de structura centrală a DIICOT.

Tun de 40 de milioane de euro

Dosarul datează din 2007, iar în el actualul deputat este acuzat că a falsificat acte, astfel încât un teren aflat în proprietatea statului – în zona administrativă a comunei Vânători – , care beneficia și de statut de teren cu destinație specială, să intre în posesia unei grupări pe care Boldea o reprezenta în instanță. Este vorba despre dosarul Aviasan, în care un teren de aproape 40 de ha, pe care se afla un aeroport utilitar și care era amplasat în zona de dezvoltare a Galațiului, să intre în mâinile unor afaceriști veroși. În dosar au fost implicați Mihail Boldea, judecătoarea Stela Ivan (transferată ulterior în Ilfov), Mircea Marosy (ginerele fostului primar al Galațiului Eugen Durbacă), plus alte câteva persoane și firme. În dosar apare și numele deputatului PC Bogdan Ciucă, prin biroul său notarial „Ciucă & Asociații” fiind încheiate o parte dintre acte. Grupul infracțional a reușit să preia terenul prin falsificarea unor acte care ar fi provenit de la Ministerul Transporturilor, iar ulterior l-au parcelat și vândut de mai multe ori între societățile și membrii grupării. Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la 40 de milioane de euro.

Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.