Home Actualitate Bonă reținută de polițiști după ce a lovit copilul de care avea...

Bonă reținută de polițiști după ce a lovit copilul de care avea grijă

DISTRIBUIŢI

O femeie de 69 de ani din București a fost reținută de polițiști după ce a fost surprinsă agresând un copil de un an și două luni pe care îl avea în grijă. Agresiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere montate în locuința părinților copilului, iar imaginile au fost predate autorităților.

„La data de 15 mai a.c., mama minorului ar fi vizionat înregistrările unor camere de supraveghere video disimulate în interiorul locuinței de domiciliu, moment în care ar fi observat că, în cursul zilei anterioare, fiul său ar fi fost agresat fizic, în repetate rânduri, de către bonă, fiind bruscat și lovit în mai multe zone ale corpului. În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, o femeie în vârstă de 69 de ani.

La data de 17 mai 2024, a fost pus în executare un mandat de aducere, emis pe numele bănuitei, aceasta fiind depistată și condusă la audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, față de aceasta fiind dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Secția 22 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se arată în comunicat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.