Interventia chirurgicala pe cord deschis la care a fost supus, in 2 septembrie a.c., medicul Serban Bradisteanu a fost realizata fara avizul autoritatilor sanitare, asa cum prevede legea in cazul efectuarii acestora de catre doctori straini (n.r. – in cazul lui Bradisteanu – medici italieni). Conducerea Spitalului Floreasca din Capitala (n.r. – locul unde a avut loc interventia chirurgicala) a aflat despre acest incident abia a doua zi dupa interventie. Profesorul Mircea Cinteza – presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR) – a confirmat, ieri, necesitatea respectivului aviz. -Avizul pentru aceste interventii este dat de catre Colegiul Medicilor din Romania. CMR a eliberat, in timp, sute de astfel de avize, in cazul echipelor de medici din SUA, Italia, Franta, Israel, Germania care au operat copii cu dizabilitati, afectiuni oculare, interventii pe cord sau alte multe boli-, a spus Cinteza. Claudiu Turculet – managerul Spitalului de Urgenta Floreasca, a sustinut, ieri, ca n-ar fi stiut nimic despre operatia lui Bradisteanu. -N-am stiut nimic despre operatie. Cand am aflat, am trimis ministrului sanatatii o nota in care l-am informat despre faptul ca medicul Bradisteanu a fost operat de echipa de medici italieni. Am precizat ca n-am fost informat despre operatie decat dupa o zi de la realizarea ei si ca nu a fost facut niciun demers prealabil catre CMR si MSP in vederea obtinerii avizului pentru efectuarea interventiei*-, a declarat Turculet.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane