Bucureștenii protestează sâmbătă la ora 15.00 față de fraudarea votului în Sectorul 1, după ce Biroul Sectorului 1 format din membrii PSD, ALDE, PNL, PMP au respins cererea USB de renumărare a voturilor.
„Ne vedem sambata de la ora 15:00, pentru a apara statul de drept.
Procesul democratic este compromis daca modalitatea de a vota este fraudata. Solicitam de urgenta renumărarea voturilor pentru a pastra integritatea procesului democratic, atat in Romania, precum si in relatia Romaniei cu statele membre din UE si in afara granitelor statelor UE.
Există suspiciuni că în sectorul 1 din București s-au comis fraude electorale. Solicităm Biroului Electoral Central și unităților din teritoriu să solicite renumărarea voturilor pentru a clarifica aceste suspiciuni. Cerem să avem certitudinea unui vot corect, într-un stat de drept care funcționează și în care instituțiile aflate în serviciul cetățenilor respectă legile în vigoare. Până când aceste lucruri se vor întâmpla, ne întâlnim pentru a comemora democrația în România.
Statul de drept” este definit ca fiind „tipul de regim politic în care puterea statului se afla încadrată și limitată de către drept”
Iar acesta necertitudine in legatura cu insusi procesul democratic de alegere a reprezentatiilor este un atac la statul de drept
Tag prietenilor cu care mergi la protest. Share celor care stii ca ar fi interesati sa vina cu tine sambata la protest.
Cineva trebuie sa apere si democratia. Cineva suntem noi.
Semneaza petitia https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/solicitam-o-ancheta-a-parchetului-si-renumararea-voturilor-pentru-primaria-sectorului-1 , scriu pe facebook organizatorii evenimentului.