Bătălia referendumurilor între PSD şi Traian Băsescu nu are de fapt nici un câştigător. Ci numai învinşi. Învins va fi şi PSD-ul, învins va fi Traian Băsescu, iar Gigi Becali va ajunge undeva la 20%. Spre mirarea analiştilor şi spre bucuria poporului.
Plecat în aceeaşi logică atacul declanşat de conservatori pe tema costurilor referendumului băsescian, are un scop extrem de simplu: distrugerea credibilităţii evenimentului. Iar aici s-a profitat din plin de greşeala strategică a preşedintelui Băsescu, cu toate că tactic Preşedintele a jucat corect. A atacat pe flancuri încercând să destrame iniţiativa PSD. Imagologic un referendum nu poate fi îngropat decât cu un alt referendum. Problema a apărut atunci când Traian Băsescu a avut de ales o temă semnificativă. Iar aici l-a părăsit instinctul. A mers pe varianta votului uninominal, neînţelegând că este vorba de o temă care nu interesează pe nimeni. O temă pentru care este aproape imposibil să scoţi 10 milioane de oameni la vot indiferent câtă campanie ai face.
Dacă ar fi ales o temă cu o încarcătură conflictuală ridicată, poate ar fi răsturnat situaţia. Venit în Parlament să stăvilească referendumul PSD, Traian Băsescu putea să ţină un discurs istoric: -Doamnelor şi domnilor, criza în care ne aflăm este determinată de faptul că atribuţiile preşedintelui României nu sunt clar precizate în Constituţie. Întrucât vreau ca acest lucru să nu se mai întâmple, vă propun ca împreună să iniţiem procedurile de modificare a Constituţiei lăsând poporul român să aleagă între o republică parlamentară sau una prezidenţială. Eu mă voi supune hotărârii lui-. Ar fi rezultat o mişcare genială care practic anula referendumul PSD prin propunerea unei noi bătălii. O luptă în care Traian Băsescu putea ieşi învins, dar şi învingător. Avea cel puţin 50% şanse să câştige. Nu numai un referendum, ci şi puterea absolută în România. Dar pentru asta i-ar fi trebuit mai puţină încredere în instinctul său politic şi un alt tip de consilieri.
Singura consolare pe care i-o pot oferi lui Traian Băsescu este un exemplu din istorie: Napoleon Bonaparte era un militar genial, dar un politician de 2 bani. Vestea proastă pentru Traian Băsescu este că Napoleon îl avea pe Fouchet ca ministru al poliţiei (un fel de Claudiu Săftoiu) şi baionetele armatei franceze ca suport al lipsei de elocinţă în faţa Parlamentului.
