Home Actualitate Care era rolul farmaciștilor români în grupul de trafic internațional de droguri

Care era rolul farmaciștilor români în grupul de trafic internațional de droguri

DISTRIBUIŢI

Recent 24 de persoane printre care și farmaciști au fost trimiși în judecată de DIICOT după ce în anul 2010, în județul Cluj, a fost constituit un grup infracțional organizat de trafic de droguri de risc și de mare risc, scoatere din țară de droguri de risc și de mare risc, efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și spălarea banilor.

Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A, prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.

Liderul grupului infracțional organizat, având cunoștințe care activau în domeniul farmaceutic, a inițiat și organizat o întreagă structură care a evoluat și s-a dezvoltat în timp, prin intermediul căreia au fost exportate către destinatari din Statele Unite ale Americii și alte 29 de state din Europa (de exemplu: Marea Britanie, Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria) medicamente aflate sub control național: Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam, etc.
Membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale online, întârindu-le convingerea clienţilor străini că au fost consultaţi de către un medic real, astfel aceştia lansând comanda de medicamente „prescrise”.

Pentru onorarea comenzii, era necesar ca acel client să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin.

Ulterior efectuării plăţii, unii membrii ai grupării se deplasau la oficii de transfer şi ridicau sumele de bani, iar alţi membri expediau comanda de produse medicale (în principal în SUA), prin intermediul oficiilor poştale, sub forma de scrisori poştale (pentru a disimula că în fapt se expediau produse farmaceutice în mod ilegal).

Sumele de bani, de obicei euro sau USD au fost colectaţi şi depuşi în diferite conturi aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în ţară şi străinătate, prin intermediul cărora, printr-un circuit complex, se spălau, realizându-se disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani, în scopul reintroducerii în circuitul economic ca venituri dobândite aparent legal.

Activitatea infracțională a grupului a presupus:
– un site care funcționa ca și o farmacie on line, configurat pentru a nu putea fi accesat din România, în vederea împiedicării descoperirii activității infracționale, deși abia în 2019 farmaciile on line au fost autorizate să funcționeze în Româniaâ, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 444/2019, fiind interzisă însă eliberarea și vânzarea medicamentelor care pot fi cumpărate doar în temeiul unei prescripții medicale.
– colaborarea cu alte site-uri similare din străinătate care aveau o bază de date cu clienți;
– colaborarea cu farmacii din țară care să furnizeze cantități considerabile de medicamente aflate sub control național, fără rețetele legale;
– diferite metode de plată, începând de la utilizarea sistemelor de transfer rapid de bani, plata cu cardul, transferuri bancare, până la plăți cu monede virtuale.
Ca urmare a documentării activității infracționale a rezultat că, în perioada 2010 – 2018, a fost procurată și expediată în străinătate cantitatea totală de 8.437.208 comprimate (medicamente) care conțin substanțe care se regăsesc pe Tabelele Anexă la Legea nr.143/2000. De asemenea, în modalitatea expusă mai sus au fost expediate și medicamente care conțin substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive.
În total au fost supuse procesului de spălare a banilor sumele de aproximativ 5 milioane de dolari (USD) și 4 milioane de euro.
În ceea ce privește infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, s-a reținut că, o parte dintre inculpați, fără a deține un titlu de calificare în farmacie, au comercializat medicamente aflate sub control national.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii privind peste 50 de bunuri immobile, 13 vehicule, conturi bancare și sume de bani de peste 160.000 de lei și 40.000 de euro.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.