S-a discutat mult în ultimii ani dacă primirea de către medic după efectuarea unui act medical a unei sume de bani sau a unui cadou reprezintă luare/dare de mită. Răspunsul juridic este clar da. Acesta este și cazul medicului ortoped Iconia Ecaterina Borza de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara care a primit în ianuarie anul acesta 600 de Euro de la un martor denunțător fără a condiționa realizarea intervenției chirurgicale, după efectuarea acesteia. Tribunalul Timiş a condamnat-o pe 24 decembrie la trei ani cu suspendare, a obligat-o la plata a 3000 de lei cheltuieli judiciare și i-a interzis să profeseze ca medic timp de un an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
”Condamnă pe inculpata Borza Iconia Ecaterina la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. (…). Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani (…)”, arată, marţi, site-ul Tribunalului Timiş.
De asemenea, condamnatei i s-a impus ”să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”, iar pe parcursul termenului de supraveghere, ea va trebui să presteze ”o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Timişoara – Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară – Căminul pentru persoane vârstnice sau SC Horticultura SA, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”.
Sentinţa nu este definitivă, ci are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
În iulie, magistraţii Tribunalului Timiş au dispus începerea judecării procesului medicului ortoped Borza Iconia Ecaterina, pentru luare de mită, după ce au respins excepţiile formulate de inculpată, prin apărător, pentru neînceperea judecării dosarului.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul lunii septembrie 2014, ”în calitate de medic ortoped, Borza Iconia Ecaterina a pretins şi ulterior a primit, după efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unui pacient, suma de 600 de euro de la martorul denunţător D.V., în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”.