Casa din cripta

Disperarea si saracia ii imping pe unii dintre semenii nostri la masuri desprinse parca din filmele de groaza. In lipsa unui acoperis deasupra capului, mai multi oropsiti ai sortii au ales ca in ultima instanta sa-si petreaca viata printre morminte. Ba, mai mult, pe acestia nu-i mai sperie nimic, nici macar faptul ca la mai putin de un metru de -patul- lor se afla un schelet de om. Va prezentam povestea unor oameni pentru care cuvantul -casa- echivaleaza cu -cripta-.

-Mai devreme sau mai tarziu, tot aici ajungem-

Maria Dragomir si concubinul ei, Ilie, locuiesc de cateva luni intr-o cripta a unui cimitir de la marginea orasului Alba-Iulia. La prima vedere, acestia pareau niste oameni obisnuiti, batuti de soarta, la fel ca multe alte persoane din Romania. Hainele murdare si privirea diperata ce li se citea pe fete iti starneau mila de la prima vedere. Maria a acceptat destul de greu sa vorbeasca cu noi, pentru ca, spunea ea, -ii este rusine de oamenii care o cunosc-. Ilie, insa, s-a aratat foarte degajat si, dupa ce i-am promis ceva de baut, a acceptat destul de repede sa ne povesteasca cum de a ajuns intr-o astfel de situatie. Cei doi au cedat in final, invitandu-ne sa le vedem -locuinta-. Privelistea macabra ce ni s-a infatisat inaintea ochilor este greu de descris in cuvinte. In incaperea destul de mica se putea zari doua sicrie, in jurul carora stateau asezate cateva oase umane. In partea stanga, vreo doua sticle goale de Fanta si o varza intregeau decorul. Erau singurele obiecte care iti aminteau de lumea reala. Mirosul greu de suportat te izbea in crestetul capului. Tot ce-ti trecea prin minte in acele momente era cum sa iesi mai repede din aceasta lume, mult prea inumana. Scartaitul usii masive din metal deschidea parca poarta spre taramul mortilor. -La inceput ne-o fost destul de greu sa acceptam ideea, dar, dupa un timp, ne-am obisnuit. Mortii nu sunt atat de periculosi ca cei vii. S-apoi, decat sa dormi sub cerul liber, mai bine intr-o cripta. Cateva nopti am stat in gara, dupa ce aia de la CFR nu ne-o mai dat voie sa locuim intr-un vagon de marfa. Iarna, cand era ger, nu ne puteam desclesta gura de frig. Aici e bine, desi i-am zas Mariei ca mai bine locuiam iarna in cripta, pentru ca, acum, caldura si mirosul sunt insuportabile. Ne-am gandit sa plecam in Galati la niste rude, dar am aflat ca acestea, intre timp, murisera. Ce sa facem? Acum traba sa plecam, pentru ca este mare aglomeratie in cimitir. E plin de vagabonzi, care nu stii cand dau peste tine. Nu vrem sa murim chiar in cimitir-, ne-a declarat Ilie, razand. Desi pentru oamenii obisnuiti povestea celor doi ar putea parea un act de nebunie, Ilie si Maria se comporta ca si cand totul ar fi in regula. Femeia, trecuta de 40 de ani, isi freca mainile batatorite si arse de soare, spunand ca s-a consolat cu gandul ca, mai devreme sau mai tarziu, tot aici va ajunge. -Muncim cu ziua pe la oameni, ca sa ne mai putem lua de mancare. Ne mai dau oamenii din pomana care le ramane de la morti si asa supravietuim. Candva am fost si eu un om normal si locuiam intr-o casa, dar intr-o zi am pierdut totul. Acum, numa* pe Ilie il mai am. Nu ne mai este frica de nimic, nici macar de moarte. Oamenii ne privesc cu teama si ne straga <nebunii>, dar poate suntem mai normali ca altii. Daca eram nebuni, eram la spital, nu aici-, ne-a spus femeia.

Suflete ratacite printre morti

Maria si Ilie ne-au spus ca foarte multe persoane dorm in cimitir vara. Ii mai gonesc paznicii, dar de fiecare data tot aici se intorc. Parca faptul ca nu sunt singurii care dorm printre morminte ii mai consoleaza pe cei doi. -Ce, credeati ca suntem singuri pe aci? Nici prin cap sa nu va treaca asa ceva! Daca viniti sara, o sa vedeti cati oameni disperati stau pe-aici. Uite, chiar acolo langa crucea aia doarme de vreo doua zile un barbat. N-am putut sa scoatem prea multe de la el, ca-i mai mult beat ca treaz. Dar mai sunt care vin si pentru o noapte, daca nu au unde sa doarma. Multi dintre ei stau prin gara, iar cand ii scoate afara Politia, vin aci. Majoritatea celor care vin aici sunt beti, iar dimineata, unii dintre ei se sperie cand realizeaza unde au dormit-, ne-a spus Ilie.

Satanistii dau spectacole pe gratis

Am ramas surprinsi cand am aflat ca intr-un orasel atat de linistit cum este Alba-Iulia se petrec lucruri greu de imaginat. Pe langa oamenii loviti de soarta, cimitirul mai este -vizitat- noaptea si de tineri, care se considera adepti ai lui Satan. Maria si Ilie ne-au povestit ca au asistat la cateva scene rupte parca din filmele horror. -Intr-o noapte, am auzit cateva schelalaituri atat de puternice, ca ne-am speriat de moarte. Ilie, care era un pic prins de alcool, o iesit afara sa vada ce sa-ntampla. Io, de teama, m-am dus dupa el. La vreo cincizeci de metri de cripta, vreo sase tineri se zbenguiau in jurul unui foc, chinuind o mata. Ilie a intepenit cand o vazut si si-a facut iute vreo tri cruci. Io, ce sa fac, nu stiam cum sa-mi iau barbatu* de acolo, ca asta am crezut ca face infarct. Dupa-aia s-o apucat sa blasteme de mama focului si zacea ca le arata el la aia. De-abia l-am tanut sa nu mearga la aia. Mi-o fost frica ca poate dau cu ceva in el si-l omoara. De-atunci, am mai auzit schelalaituri, dar n-am mai iesit din cripta. Nici la Ilie nu i-o mai trabuit sa vada ce sa-ntampla-, ne-a mai povestit Maria.

In loc de epilog

In urma cu unsprezece ani, cand Romania a facut primul pas spre libertate, putini dintre noi si-ar fi putut imagina ca astfel de situatii vor face parte din viata noastra cotidiana. Acum, la inceput de mileniu trei, cand lumea a vazut si o alta fata a libertatii, parca imaginile descrise nu mai sunt atat de socante. Oamenii accepta, uneori cu o seninatate care te ingrozeste, realitatea de langa ei. O realitate dura, dar pe care nu o putem ignora la nesfarsit.