Home Actualitate Cătălin Predoiu simulează desființarea Secției Speciale și distruge șansele de a ridica...

Cătălin Predoiu simulează desființarea Secției Speciale și distruge șansele de a ridica MCV

DISTRIBUIŢI

Societatea civilă respinge categoric proiectul de lege propus de Ministerul Justiției, privind desființarea Secției Speciale. Asociația Funky Citizens, Comunitatea Declic și Asociația Voci pentru Democrație și Justiție îi cer ministrului Cătălin Predoiu să aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, înainte de a merge cu proiectul în Parlament.
Actualul proiect nu respectă solicitările MCV și nici recomandările Comisiei de la Veneția. Cu o astfel de lege, România nu va scăpa de monitorizarea MCV și va rata din nou intrarea în Spațiul Schengen din cauza intereselor politicienilor de a încetini lupta anticorupție.
Proiectul de lege desființează doar formal Secția Specială și înființează o nouă structură asemănătoare, cu puțini procurori, care nu sunt specializați pe anchetarea infracțiunilor de corupție sau criminalitate organizată și care vor fi numiți de Plenul CSM.
Asistăm la un joc politic care se dorește a fi asumat pe post de lege. Ministrul Cătălin Predoiu își abandonează propriul proiect de lege, care acum se află la vot final în Senat, și propune un proiect diametral opus. Dacă acum 2 ani, Cătălin Predoiu considera că DNA și DIICOT sunt eficiente și îi pot ancheta pe magistrați, în prezent ocolește cele două structuri specializate, doar ca să le facă pe plac partenerilor de Guvernare, PSD și UDMR, părinții Secției Speciale.
În prezent, PNL se alătură PSD și UDMR și îngroapă orice șansă ca justiția să funcționeze în România. Noul proiect de lege înseamnă doar un pas spre desființarea DNA și DIICOT, și așa slăbite de puteri, și întoarcerea la justiția anilor 2000.
În realitate, proiectul este praf în ochi pentru cetățeni, sistem de justiție și instituții europene, dar mai grav este că nu rezolvă problema de fond: aceea a miilor de dosare de corupție din sistemul judiciar, încă nelucrate. Proiectul Ministerului Justiției ține cont de părerile și calculele politice, nicidecum de interesele cetățenilor care apelează la sistemul judiciar. Evaluarea impactului social al proiectului nici măcar nu există. În viziunea noastră, proiectul de lege nu asigură standardul necesar pentru independența justiției și asigurarea statului de drept.
Cu un asemenea simulacru de proiect de desființare a Secției Speciale, România nu doar că riscă să piardă intrarea în spațiul Schengen, dar pune în pericol banii din PNRR, pentru că nu asigură independența justiției și lupta anticorupție, așa cum și-a asumat ca stat european. O nouă decizie de condamnare a României de către CJUE va opri finanțarea primită de la UE, pentru încălcarea statului de drept.

2 ARII

  1. Predoiu este un fel de „Pudorel Toader”. dar nitel mai „spalat”. In rest acelasi tip de personaj toxic pe care puterea in numeste si renumeste in functii inalte la ministerul justitiei. Un fel de Raluca tTurcan. Mult zgomot pentru multimea vida!!!!

  2. Sa fim seriosi, cand faimoasa ministra Monica Macovei a desfiintat serviciul principal de protectie SIPA au fost create premisele fugii lui Omar Hayssam, ca asa se intampla in orice institutie din statul roman, daca frica nu este atunci se deschide cutia pandorii adicacoruptie si trafic de influenta, pesches, mita si orice alte fapte care conduc in esenta la prabusirea statului de drept.
    Cat despre traficul de informatii sensibile preluate din arhiva SIPA de catre madam Monica Macovei si complicii dumneaiei, cand intrau noaptea ca hotzii – daca este corecta descrierea facuta in cartea generalului Ureche – fost sef la SIPA, deontologii si mai ales procurorii care ar fi trebuit sa aplice legea fara discriminare, asta este deja o poveste de adormit copii in statul numit Romania.
    Si ca sa vezi, istoria se repeta din nou, si cel mai probabil ca unii vor cu tot dinadinsul ca SIIJ sa fie desfiintat, pentru a pune mana pe informatiile colectate din activitatea institutiei, poate pentru a acoperi sau falsifica probe care incrimieaza direct pe artizanii combinatiilor dintre politicieni, oameni de afacei si magistrati, sau de ce nu poate ca este pana la urma un interes de a sustine un a unui anumit personaj – sanatajabil dar de ei cunoscut si aprobat, in cel mai fatarnic mod in scaunul de viitor presedinte al Romaniei in anul 2024, o posibila ipoteza.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.