Reprezentanți de marcă ai lumii științifice internaționale au lansat o nouă acuzație de plagiat, care o readuce în atenție pe Ecaterina Andronescu, actualul Ministru al Educației. Venit la doar câteva zile după un alt scandal, privitor tot la un plagiat comis de „Abramburica“ și acest nou scandal a fost declanșat de informațiile publicate pe portalul „Integru.org“, care a semnalat că: „Acest caz se referă la 4 articole, publicate în perioada 2006-2007, care demonstrează încălcări grave ale eticii academice, incluzând publicare multiplă, plagiat, autoplagiat, precum și posibile încălcări multiple ale drepturilor de autor, confirmate de 4 experți internaționali în domeniu, în urma unei analize independente“. De fapt, în situația în care faptele descrise de „Integru.org“ sunt reale, întreaga afacere ar putea să intre în atenția DNA, deoarece acest plagiat n-a fost comis doar de dragul îmbogățirii propriului CV ori al „științei pentru știință“: publicarea celor patru articole a permis „mulgerea“ unor sume de bani, obținute prin procedee nu tocmai ortodoxe, situate dincolo de limita legii.
„Cel mai cinstit Guvern…“
Suprapusă peste conflictele de interese și flagelul incompatibilității, molima plagiatului se întinde peste Guvernul Ponta, pe care-l lovește, de la o zi la alta, mai rapid și mai devastator decât ciuma bubonică. De fapt dacă ținem cont și de aspectul moral al acestei „epidemii“, am putea considera că avem de a face, mai curând, cu o „boală rușinoasă“, mai penibilă, chiar, decât cele zise „cu transmitere sexuală“. Iar pentru că „peștele de la cap se împute“ prima victimă a acestui flagel este însuși Premierul „Copy-Paste“, cel cu CV-ul „ciuruit“ de propria lucrare de doctorat, ciordită cu nerușinare. Ultimul venit, în acest jalnic „club“ al impostorilor este Ecaterina Andronescu, actualul ministru al Educației, exact omul care ar fi trebuit să fie gardianul cel mai necruțător care să apere lumea academică de impostori. Totuși, pentru „Abramburica“ acuzațiile de plagiat nu sunt chiar surprinzătoare. Despre ele se tot vorbește încă de prin anul 2006. Motiv pentru care nu am uitat că la investirea ei în funcția de ministru Președintele României i-a cerut să depună la Cabinetul Premierului a declarație pe propria răspundere, prin care să dea asigurări „că nu este implicată în acțiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat și în lucrările științifice și în doctoratele pe care le-a coordonat“. Bună de gură , așa cum o știm dintotdeauna, Cati a anunțat că nu va declara pe propria răspundere că nu a plagiat pentru că asta ar însemna să-i jignească pe toți cei cărora le-a coordonat tezele de doctorat. De fapt, pentru că se cam știa cu musca pe căciulă, ea și-a lăsat atunci o portiță de fugă și asta pentru că, știa foarte bine că, la o adică, o asemenea declarație semnată cu propria mânuță, ar fi trimis-o direct în fața justiției, acuzată de comiterea infracțiunii de fals în declarații. Care muscă? Ăsta-i un ditamai bărzăunele! În schimb, exact ca orice politician și „Abramburica“ s-a ascuns atunci în spatele unui zid de vorbe goale: „N-am fraudat, n-am fost participantă la fraudă și n-o să fiu niciodată participantă la frauda. Afirmația mea este argumentată de toate declarațiile: mi-am construit cariera și întreaga viața pe demnitate și corectitudine“. Adică, după cum ar fi spus Moromete, „tranca fleanca, mere acre“. De fapt, atunci ea a fost trădată chiar de propriul subconștient. Subconștient care, știind foarte bine că anumite fapte din trecut i-ar putea aduce și acuzație de incompatibilitate, care care ar putea-o da pe mâna Agenției Naționale de Integritate (ANI) a acționat chiar la învestirea sa ca ministru, în momentul depunerii jurământului. Un moment tensionat, în care străfundurile propriei minți au impiedicat-o să pronunțe un cuvânt prezent și în numele ANI. Concret, atunci cînd textul a obligat-o să jure că se angajează să apere „democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independenta, unitatea și INTEGRITATEA teritoriala a României“, „Abramburica“ nu a reușit, cu nici un chip, să pronunțe cuvântul „integritate“. Ulterior, ea a încercat să pună „rateurile“ pe seama emoției: „?ê?£tiam textul foarte bine, dar oameni suntem“. Dar asta nu înseamnă că orice psiholog care se respectă nu a decodificat în „cheie“ psihanalitică motivul pentru care ea nu a reușit să pronunțe corect cuvântul „integritate“: amintește al dracu de clar de ANI.
Plagiat și „autoplagiat“
Portalul „Integru.org“ descrie amănunțit detaliile acestui noi scandal de plagiat legat de numele actualului Ministru al Educației. „Conținutul tuturor celor 4 articole este practic același, deși atât titlul cât și lista de autori au fost modificate de la un articol la altul. În plus, doi autori noi, Ecaterina Andronescu și Sorin Jinga, membrii ai Universității Politehnice București, sunt adaugați pe cele 3 republicări ale articolului original, fără practic a avea vreo contribuție nouă la conținutul științific. Prin urmare, așa cum au confirmat și experții, aceștia doi (N.red: așadar și Ecaterina Andronescu) plagiaza primul articol. Articolele au fost publicate în jurnalele: „Elsevier“ (sub titlul „Thin Solid Film“), „Journal of the European Ceramic Society“, „IEEE International Semiconductor Conference“ precum și într-un jurnal afiliat Academiei Romane: „Romanian Journal of Information Science and Technology“. În continuare, „Integru.org“ face și „Descrierea cazului“ de „Publicare Multiplă“: „Articolul original a fost publicat inițial în Journal of European Ceramic Society, având 9 autori, membrii ai Institutului Național de Fizică a Materialelor, București-Măgurele. Acest articol menționează grantul 09N/505.2003 drept sursă a finanțării pentru cercetarea desfășurată.“ În plus, „Primii cinci autori, Ioachim, Toacsăn, Banciu, Nedelcu, și Duțu, sunt aceiași pe toate cele 4 lucrări, iar abaterea de la normele etice în acest caz este publicarea multiplă și auto-plagiatul. Totuși, alți doi autori, Andronescu și Jinga nu sunt prezenți pe articolul original publicat în ECERS, dar apar pe următoarele 3 lucrări. Considerând faptul că nici una dintre re-publicări nu aduce informații suplimentare în raport cu originalul, cei doi autori adaugați pot fi considerați că au plagiat din lucrarea celorlalți“. Iar pentru că toată lumea știe că, dacă vrei să descâlcești ițele unei afaceri derulate la limita legii trebuie să urmărești „traseul“ banilor, portalul „Integru.org“ menționează, în secțiunea „Fonduri publice“, că: „În plus, ultimele 3 articole menționează un alt grant, CEEX No. 4/2005, drept sursă a finanțării. Acest fapt ridica întrebări serioase legate de modul în care finanțarea publică pentru grantul din 2005 este justificată, având în vedere că rezultatele cercetării fuseseră deja finanțate printr-un grant anterior. Directorul grantului CEEX No. 4/2005 a fost Ecaterina Andronescu (copie locală), unul dintre autorii adăugați pe ultimele 3 articole“. Mai mult decât atât, experții străini care au analizat aceste articole au menționat „problema încălcării drepturilor de autor în mod repetat, fiecare articol nou aparent încălcând drepturile de autor ale articolelor publicate înaintea sa“. Sau după cum ar spune Codul penal, în acest caz avem de a face cu o „infracțiune în formă continuată“. Dar până la Codul penal mai este cale lungă de străbătut.
Cum este pe alte meleaguri?
Pus în fața acestui nou scandal, „Integru.org“ a solicitat, din partea unor experți internaționali, o analizei independentă a întregii „afaceri“. Este vorba despre James F. Scott, de la Cavendish Laboratory, Department of Phsyics, University of Cambridge, Prof Nathan Newman, School of Mechanical, Aerospace, Chemical and Materials Engineering Arizona State University, US, Prof Michael Carpenter, School of Chemistry, University of Edinburgh, UK și Prof. Susmita Bose, Physics and Astronomy Department, Michigan State University, US. Iar concluzia lor a fost, în linii mari, aceeași: „Ele sunt, în mod clar, cazuri de autoplagiat, cele patru lucrări fiind foarte aproape identice (> 90%). În plus, după prima publicare, încă doi autori au fost adaugați (N.red: este vorba despre Ecaterina Andronescu și Sorin Jinga). Aceștia trebuie să fie considerați drept plagiind lucrarea autorilor originali. Aceste acțiuni încalcă normele de etică pentru lucrările și publicațiile științifice, și în mod special, termenii contractuali de supunere a manuscrisului la jurnalele implicate“. Ce s-ar întâmpla în lumea civilizată într-un asemenea caz? Experții străini spun exact ceea ce a spus, explicit, prof. James F. Scott, de la Cambridge: „(1) Autorii ar fi interziși permanent sau temporar la publicare de către editorii fiecăria din cele patru reviste; (2) toți autorii ar fi mustrați oficial de către institutele la care sunt angajați; (3) autorii ale căror nume au fost adăugate ar fi respinși de comunitatea academică de la orice altă publicare“. Dar asta nu este posibil și pe meleagurile noastre unde are dreptate doar cel care vorbește mai mult, mai repede și cât mai paralel cu subiectul. Adică exact ceea ce a făcut și Ecaterina Andronescu. Aceste ultime acuzații la adresa ei au fost prezentate, duminică seara, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării“, de la postul B1 TV. La un moment dat, ministreasa Andronescu a intervenit, telefonic, în emisiune unde și-a manifestat, cu o sfântă mânie proletară, indignarea față de acuzațiile care i-au fost aduse. De fapt nu a fost decât un monolog urlat, aproape de limitele isteriei , în care „Abramburica“ a vorbit doar despre ceea ce a vrut ea, complet paralel cu acuzațiile concrete care îi erau aduse. Făcându-se că nu pricepe că specialiștii străini reproșau, printre altele, și un „auto-plagiat“, ea s-a răstit la toată lumea spunând că „toate acestea sunt rezultate ale cercetării noastre“. Apoi, spre final, s-a lăudat cu luni va susține o conferință de presă în care va da toate explicațiile de cuviință. O conferință care, bineînțeles că nu a mai avut loc. ?ê?£i asta pentru că, așa cum îi stă bine oricărui politruc USL-ist, nici ea nu a avut curaj să dea ochii cu ziariștii. În schimb, spre seară, Ministerul Educației a oferit un comunicat de presă de-a dreptul handicapat care, în lipsa unor informații concrete, a reluat doar ceea ce a urlat ministreasa în momentul în care a intervenit telefonic în emisiunea pe care B1TV i-o dedicase. În rest, nimic concret. În schimb, Victor Ponta, dator la ea pentru favoarea de a nu-i fi anulat doctoratul plagiat, i-a sărit în ajutor ca un adevărat cavaler medieval: „Dumneavoastră chiar credeți ca PDL va câștiga alegerile în felul ăsta? Eu nu știu ce au în minte, sincer. Vorbesc de niște lucruri care nu interesează pe oameni în mod direct. Doamna Andronescu e unul din cei mai respectați profesori din aceasta țară. Că dumneavoastră la B1 sau PDL o certați, și ce? Asta e.“ Ba nu meștere, „asta nu e!“ . Iar plagiatul comis de matale, la fel ca și acelea comise de „Abramburica“ ne interesează pe toți. ?ê?£i mai ales pe tinerii noștri cercetători cărora, odată ajunși în marile universități ale lumii, li se pun la îndoială lucrările științifice muncite cu adevărat. În lumea academică, hoții sunteți tratați cu același dispreț de care au parte toți infractorii români care au speriat lumea. Iar asta chiar contează!
Vasile Surcel