Home Actualitate Cazul Berbeceanu.Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, sub control judiciar

Cazul Berbeceanu.Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, sub control judiciar

DISTRIBUIŢI

 

Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, urmărit penal în legătură cu instrumentarea dosarului lui Berbeceanu, se află, din 5 mai, sub control judiciar, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Mureşan Ioan, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, represiune nedreaptă și fals intelectual. Măsura a fost dispusă pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 5 mai 2014, până la finalizarea urmăririi penale în cauză”, se arată într-un comunicat de presă.

 

Potrivit DNA, în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, la sfârșitul lunii aprilie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, Ioan Mureşan i-a prezentat unui martor audiat în aceeași cauză penală o declarație a unei alte persoane, pe care o obţinuse de la apărătorii săi. Cu aceeași ocazie, Mureşan i-a precizat că acesta își schimbase declarația și în cuprinsul ei făcea diferite referiri la persoana martorului.

 

DNA a informat, marţi, că măsura controlului judiciar a fost dispusă şi în cazul lui Nicolaie Cean – fost procuror DIICOT, în prezent procuror al Parchetului Tribunalului Alba, urmărit penal în acelaşi dosar.

 

În 19 martie, DNA a anunţat că Nicolaie Cean, Ioan Mureşan şi Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe.

 

Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean.

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.