Judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne pronunțarea pe sesizarea PNL și a Guvernului, pe OUG 20, cea care crește salariile din Sănătate și Educație. Judecătorii CCR vor discuta din nou subiectul pe data de 14 decembrie.
Curtea Constituţională a României a analizat miercuri cele două sesizări depuse de PNL şi de Guvern referitoare la legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor. Este vorba de legea care a consființit mărirea salariilor impusă în Parlament la inițiativa PSD și votată de toate partidele parlamentare
O obiecţie de neconstituţionalitate, anterioară promulgării, a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%.
Premierul Dacian Cioloş a anunţat, ulterior, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituţionalitate în cazul legii adoptate de Parlament. „Suntem nevoiţi să cerem un control de constituţionalitate a acestei legi care a fost adoptată şi vreau să fiu foarte clar: această solicitare de control de constituţionalitate vizează doar legea care modifică ordonanţa de urgenţă şi nu ordonanţa de urgenţă ca atare”, preciza Cioloş pe 8 noiembrie.
Pe 9 noiembrie, şi grupul PNL din Camera Deputaţilor a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea acestei legi.