Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare va prelua toate obligatiile asumate de CEC prin contracte juridice incheiate cu SOV Invest, inclusiv contractul de fidejusiune. Cu alte cuvinte, CEC este degrevat de orice responsabilitate fata de investitorii FNI. Trebuie insa precizat ca instanta suprema (CSJ) a recunoscut legalitatea contractului dintre CEC si SOV Invest. De aceea, prin proiectul de lege discutat joi la Guvern, responsabilitatea acestui contract o preia ORCB. Tot ORCB va gestiona si ajutorul social care va fi acordat micilor investitori de la FNI. Deci, nu este vorba de o despagubire, asa cum au inteles unii, ci de un ajutor nerambursabil, pe care statul, prin intermediul ORCB, il acorda celor aflati in situatii disperate. Este vorba de vreo 25.000-30.000 de deponenti, cu alte cuvinte a zecea parte dintre cei pagubiti. Proiectul imbraca mai mult forma unui act caritabil facut de Guvern. Chiar ministrul Mihailescu sustine ca e vorba de ajutoare financiare de cel mult cinci milioane de lei. De ele ar avea parte doar cei cu un venit mediu pe familie de 500.000 de lei. Acest efort extrabugetar a fost evaluat la 400-450 miliarde de lei. Banii vor fi obtinuti, potrivit sefului ORCB, Ionel Blanculescu, de la societatile cu capital integral de stat, mai exact din fondurile de rezerva ale acestora. Seful ORCB ne-a declarat, ieri, ca au fost deja identificate aceste societati, dar a refuzat sa le nominalizeze. Cert este ca, in cel mult 30 de zile de la publicarea actului normativ in -Monitorul Oficial-, investitorii FNI pot depune cereri pentru ajutorul social, iar Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare va putea efectua platile in 60 de zile de la aceasta data. De aceste ajutoare sociale vor beneficia si cei care au depus bani la FNI inainte de semnarea contractului de fidejusiune dintre CEC si SOV Invest, nu numai cei care au depus banii dupa semnarea contractului, asa cum a lasat sa se inteleaga ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului???, Serban Mihailescu. Tot domnia-sa a anuntat ca ORCB va prelua si activele SOV Invest, insa Ionel Blanculescu, seful ORCB, spune ca acest lucru nu este posibil, pentru ca activele SOV Invest se afla sub sechestru. Nici presedintele CEC, Ion Ghica, nu era foarte lamurit de ceea ce prevede proiectul de lege, insa vestea ca CEC a scapat de povara obligatiilor fata de investitorii FNI l-a facut sa rasufle usurat. Revenind la despagubirea deponentilor FNI, ORCB are si pentru acestia o solutie. Sigur, nu este vorba despre o despagubire in adevaratul sens al cuvantului, ci de o noua afacere. Ionel Blanculescu, autorul proiectului, vrea sa le propuna acestora sa accepte transformarea FNI intr-un fond inchis, avand ca investitori pe actualii deponenti FNI, urmand ca noul fond sa fie administrat de ORCB. Proiectul de lege va fi discutat cu reprezentantii investitorilor FNI si va fi trimis catre Parlament in procedura de urgenta, dupa ce va fi aprobat de Guvern.
Investitorii FNI califica proiectul -discriminatoriu si anticonstitutional-
Asociatia Nationala a Investitorilor FNI accepta acordarea -despagubirilor-, insa considera discriminatoriu si anticonstitutional proiectul discutat joi de Guvern. -Vreau sa vad de unde vin acesti bani, care sunt, de fapt, tot bani publici-, a spus Mazilescu, comentand proiectul mentionat. Mazilescu s-a declarat sceptic in legatura cu sansele de aplicare a acestui proiect de lege, aratand ca problema acordarii despagubirilor se afla in proces de executie, in urma deciziei Curtii Supreme de Justitie. Proiectul nu face nici un fel de discriminare, insa, in declaratiile facute de ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Serban Mihailescu, s-au strecurat unele inadvertente. El a declarat, joi, ca de prevederile acestei legi vor beneficia numai cei care au depus bani la FNI dupa semnarea contractului dintre CEC si SOV Invest. Seful ORCB, Ionel Blanculescu, ne-a declarat insa ca in proiect nu se fac asemenea precizari. Din cauza acestei erori, Ovidiu Mazilescu a spus ca autorii acestui proiect nu inteleg mecanismele pietei de capital si ale democratiei, din moment ce din proiectul de lege reiese ca nu toti investitorii FNI sunt egali in drepturi. -Se fac de ras cu acest proiect. Trebuie sa inteleaga ca este cazul sa ne consulte si pe noi-, a adaugat presedintele ANI-FNI. Biroul Central al ANI-FNI se va reuni luni dimineata, pentru a discuta propunerile cuprinse in proiectul de lege.
450 miliarde de lei pentru acordarea unor ajutoare sociale pagubitilor FNI
Primul-ministru Adrian Nastase a declarat, ieri, in cadrul unei teleconferinte cu prefectii, ca Guvernul va constitui, intr-o prima faza, un fond de 450 milarde de lei pentru anul 2001, pentru a incepe acordarea unor ajutoare sociale persoanelor pagubite de FNI. Primul-ministru a afirmat ca urmeaza ca Parlamentul sa decida aspra criteriilor de acordare a ajutoarelor sociale catre pagubitii FNI, respectiv daca aceste ajutoare vor fi acordate catre persoane cu venituri mai mici de 500.000 de lei sau decat salariul minim pe economie.
-Nu stiu cate lectii de acest gen vor mai fi necesare pantru ca oamenii sa inteleaga ca cea mai sigura cale pentru a obtine venituri este munca-, a spus Nastase, care a aratat ca, in ultimul timp, se face reclama la diverse jocuri de tip bingo, care -sifoneaza- banii populatiei. El a mai sustinut ca CEC trebuie sa-si refaca statutul de banca pentru populatie, unde depunerile sant garantate in proportie de 100%.