Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a depus astăzi plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru infracțiunile de șantaj și incitare la ură sau discriminare, conform prevederilor Codului Penal împotriva a 4 părinți care au înțeles să își folosească propriii copii și colegii acestora ca instrumente de ură împotriva unui copil cu dizabilități.
‘Infracțiunea de incitare la ură și discriminare împotriva unui copil pe criteriul dizabilității, dublată de propagarea de mesaje de intoleranță, umilire, ură și denigrare în spațiul public reprezintă un atac la dreptul la demnitate nu numai al minorului în cauză, ci a întregii categorii de copii cu dizabilități din România, faptă pentru care cei responsabili trebuie să răspundă penal’, declară Mădălina TURZA, președinte CEDCD.
Istoricul unei anihilări minuțios planificate
Începând cu data de 17.10.2016, Ionuț, un copil din clasa a VII-a din Pitești, diagnosticat cu deficiență de tip somatic (simptome fizice inexplicabile din punct de vedere medical, boli ale corpului de origine psihologică), a venit la școală să învețe despre ură. A fost singur în clasă. Colegii săi erau pe hol, protestau împotriva lui, împotriva faptului că el are o dizabilitate, învață în aceeași clasă ca ei și îndrăznește să spere la normalitate și integrare. Pe pancartele afișate, era scris: ‘Vreau să îmi împlinesc visele’, ‘Vreau să învăț’, ‘Vreau să mi se respecte drepturile’, ‘Vreau respect.’ Copilul privea mesajele și nu înțelegea ce legătură au cu el. Apoi a venit presa și l-a filmat.
În toată agitația în care părinții propriilor colegi țipau pe hol, colegii se adunaseră împotriva lui, iar tatăl era luat la întrebări legate de copilul pe care, alături de soție îl adoptase cu iubire cu ani buni în urmă, a declarat emoționat: ‘Am greșit și eu față de ei, dar colegul mă înjura de părinți și, în plus, eu am făcut toate astea…. Nu din suflet le ziceam….doar ca să îl sperii în ideea să nu mă mai amenințe, să nu mă mai înjure.’
Pentru o zi, au crezut că șantajul dă roade
Scenariul s-a repetat în următoarele două zile, până când s-a decis unilateral într-o ședință a autorităților locale: Prefectura, Inspectoratul Școlar Județean (inspectorul școlar general, inspectorul școlar adjunct, inspectorul teritorial), DGASPC(directorul adjunct, psihologul de caz al elevului R.I.), Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (directorul centrului), Școala Generală ‘ I.L. Caragiale’ (directorul, psihologul școlii, medicul școlii), și medicul de familie al elevul ca acesta să fie evaluat medical pentru a se stabili ce formă de învățământ îi este potrivită, deși certificatul de orientare școlară emis în 2015 îl orientează către învățământul de masă.
În data de 20.10.2016, copilul nu a mai fost la școală. Colegii săi s-au întors la ore, iar părinții acestora au crezut că au răzbit prin șantaj.
29 de adulți împotriva unui copil
După victoria împotriva cancerului sistemului limfatic, luptă în care i s-au dat 1% șanse de viață, după victoria împotriva destinului de a fi abandonat la naștere, fiind adoptat de părinți iubitori, copilul se întreabă cum va reuși să iasă din acest hățiș traumatic. Probabil că aceste amintiri dureroase nu i se vor șterge niciodată, dar cei care le-au orchestrat vor trebui să plătească pentru aceste tratamente degradante.
29 de copii ‘în pericol’
În data de 25.09.2016, a fost creată o pagină de Facebook, cu numele de ’29 de copii în pericol’. Aceasta se dorește a fi soluția a 29 de adulți pentru dificultățile de integrare ale unui copil, un spațiu online în care incită la ură și organizează evenimente online de protest.
Numele paginii de Facebook este corespunzător ales: 29 de copii sunt în pericol, pentru că părinții lor i-au înlăturat de la o evoluție sănătoasă din punct de vedere cognitiv-emoțional, i-au instruit să își urască un coleg dezavantajat și le-au făcut poze parcă în formație de serbare, serbarea urii.
În acest context, CEDCD își exprimă încrederea că părinții instigatori vor fi cercetați conform legii, în vederea tragerii la răspundere penală.