Home Actualitate CEDO a decis definitiv că Dan Voiculescu nu a fost condamnat politic

CEDO a decis definitiv că Dan Voiculescu nu a fost condamnat politic

DISTRIBUIŢI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi drept inadmisibile cererile depuse de fostul magnat al presei român Dan Voiculescu cu privire la condamnarea sa pentru spălare de bani şi la confiscarea bunurilor sale, informează AFP, conform AGERPRES.

Instanţa judiciară a Consiliului Europei ”declară, în unanimitate, cererile inadmisibile”, a indicat CEDO într-un comunicat, precizând că ”aceste decizii sunt definitive”.

Cererile către CEDO au fost formulate într-un prim caz, de către Dan Voiculescu însuşi, iar în al doilea caz de fiicele sale Camelia Rodica Voiculescu şi Corina Mirela Voiculescu, şi de două companii româneşti, Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. şi Grupul Industrial Voiculescu şi Compania S.A., potrivit unui comunicat al CEDO.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.