Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat, pe 9 septembrie, statul român în cazul Viasu, nu doar pentru încălcarea dreptului la proprietate, ci și pentru haosul legislativ, pentru lipsa de precizie și previzibilitate a legii române. />Cazul Viasu este cât se poate de comun în lumea proprietarilor deposedați de comuniști. După '89, Gheorghe Viasu, ca și alții, a încercat să-și facă dreptate în instanță și a obținut un drept de despăgubire, dar, cu două decizii definitive în mână, a murit fără să fi încasat un leu despăgubire. El a deținut un teren în localitatea Cătunele, un sat situat undeva în județul Gorj, dar a fost obligat să transfere terenul în anul 1962 Cooperativei Agricole. După '89, începe calvarul retrocedării celor 16 hectare. Astfel că Viasu a formulat o cerere de restituire pe baza Legii nr. 18/1991, apoi pe baza Legii 1/2000. În iunie 2000, cererea sa a fost admisă, însă, întrucât nu mai era posibilă restituirea în natură, s-a propus plata unei indemnizații. Viasu a făcut numeroase cereri, iar autoritățile i-au recunoscut dreptul de a primi o indemnizație. În martie 2007, a fost informat că poate primi terenul înapoi chiar în acel an, dar nu va beneficia de despăgubiri. Însă terenul nu a fost restituit și nu a fost dată nicio indemnizație. Din această pricină, judecătorii CEDO au constatat că, de la momentul când i se recunoscuse reclamantului dreptul de restituire sau cel la plata unei indemnizații, trecuseră 8 ani, respectiv 6 ani. În tot acest interval, nu obținuse executarea deciziilor sau cea mai mică indemnizație în locul terenurilor și pentru întârzierea în executare.
Actele românești aduc atingere gravă noțiunii de legalitate
Curtea a mai constatat că Legea nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de "legalitate" au fost grav atinse. Astfel, pe de o parte, legea nu definea cu precizie momentul nașterii dreptului la indemnizație și, pe de altă parte, valoarea creanței reclamantului (cuantumul indemnizației) nu fusese stabilită de stat. În acest context, CEDO a condamnat statul român să-i plătească familiei Viasu 135.000 de euro despăgubiri și a obligat România să ia anumite măsuri legislative și administrative. CEDO a constatat, de asemenea, că, timp de mai mulți ani, reclamantul nu a reușit să obțină executarea unei decizii date în favoarea sa și pe care nu a contestat-o nimeni.
