
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a judecat ieri două cauze importante pentru situația proprietarilor din România. Instanța de la Strasbourg se va pronunța asupra numărului mare de cereri adresate Curții în care este invocată aceeași problemă a încălcării dreptului la un proces echitabil și a încălcării dreptului de proprietate și lipsa unui mecanism de compensare eficient, susținând că Fondul Proprietatea nu poate despăgubi persoanele care solicită acest lucru. CEDO a stabilit, la termenul de ieri: „aceste cauze privesc o problemă sistemică referitoare la restituirea sau la acordarea de despăgubiri pentru bunurile naționalizate sau confiscate de statul comunist în România, prin urmare Curtea a decis că este aplicabilă procedura-pilot care vizează o reglementare globală pentru un mare număr de cazuri asemănătoare“, ne-a declarat avocatul Călin Ispravnic.
Cu alte cuvinte, audierile de la Strasbourg nu au determinat Curtea să adopte o hotărâre numai cu privire la aceste cauze, care să producă efecte doar pentru părțile direct implicate. CEDO a decis că există premisele pronunțării unei hotărâri-pilot, însa a amânat pentru o dată ulterioară luarea deciziei în care să stabilească măsurile pe care trebuie să le ia statul român pentru a rezolva această problemă.
„Este pentru a doua oară în istoria de 50 de ani a Curții Europene când CEDO a decis folosirea procedurii hotărârilor-pilot. Prima dată a fost în 2005, în cauza Broniowski împotriva Poloniei, care nu reușise până atunci să rezolve situația proprietăților unor cetățeni polonezi care au fost nevoiți să părăsescă teritoriile ce fuseseră încorporate în Uniunea Sovietică. În cazul Poloniei, apreciem că a fost posibilă luarea unei hotărâri imediat deoarece guvernul polonez, în susținerile sale în fața CEDO, a prezentat o declarație în care și-a asumat anumite obligații concrete, precizând și termenul în care se angaja să rezolve problema“, ne-a mai spus avocatul.
România nu și-a precizat până în acest moment aceste termene, dar s-au depus propuneri ale diferitelor ministere de modificare a unor acte normative. Astfel că există posibilitatea ca instanța de la CEDO să hotărască tot ce avem de făcut cu privire la retrocedarea drepturilor de proprietate.