Peste 80 de poştaşi se vor întrece vineri, 12 august, la etapa naţională a Marşului Factorilor Poştali, care va avea loc la Gura Humorului (Suceava). Participanţii sunt câştigători ai ediţiilor judeţene ale competiţiei, iar ocupanţii primelor locuri vor participa, ca în fiecare an, la Balcaniada Factorilor Poştali.
Ajunsă la cea de-a 37-a ediţie, competiţia de tradiţie a operatorului naţional de servicii poştale se va desfăşura, anul acesta, în zona centrală a oraşului Gura Humorului, începând cu orele 10:00. Din cei 82 de poştaşi care se vor alinia la start, 41 de femei vor mărşălui pe distanţa de 3.000 de metri, iar 41 de bărbaţi vor avea de parcurs un traseu de 7.000 de metri.
Primii cinci concurenţi la proba masculină şi primele trei concurente la cea feminină vor reprezenta Poşta Română la întrecerea balcanică, organizată în această toamnă de către unul dintre operatorii poştali din Balcani.
La Balcaniada de anul trecut, organizată de Poşta Română şi desfăşurată la Cheile Grădiştei (Braşov), poştaşii români au obţinut aurul la fete individual şi pe echipe, şi bronzul la băieţi. În 2014, la Karaman (Turcia), poştaşii români au cucerit un set complet de medalii balcanice: aur în proba feminină pe echipe, argint şi bronz în cea individuală feminină.
Marşul Factorilor Poştali a debutat în anul 1977, la Bucureşti şi, în fiecare an, aliniază la start câteva mii de angajaţi ai Poştei Române.