Home Actualitate Centrele universitare, complet -inundate-!

Centrele universitare, complet -inundate-!

DISTRIBUIŢI

Ca de obicei, ceremoniile de deschidere a anului universitar au beneficiat de o prezenta masiva a studentilor, prezenta pe care multi profesori si-ar dori-o si la cursuri.

Dar anul academic 2005-2006 a debutat intr-o nota aparte, bucuria noului inceput fiind umbrita de protestele cadrelor didactice. Peste 800 de profesori din invatamantul superior au participat la mitingurile desfasurate in cateva centre universitare din tara, cerand salarii mai bune si o crestere a bugetului pentru educatie la 6% din PIB in anul ce vine.

Drept raspuns, premierul Tariceanu a afirmat ieri ca salarizarea bugetarilor este o problema ce trebuie privita cu realism, dar spera sa dubleze totusi bugetul Cercetarii.

In schimb, studentii s-au bucurat, ca la fiecare inceput de an, de momentul revederii. Si daca cei din anii mai mari au dat o importanta mai mica momentului inaugural de ieri, -bobocii- – pusi la patru ace – s-au multumit sa viseze, cu ochii larg deschisi, la noua viata care li se deschide. Dar toti cei 700.000 studenti care au pasit ieri pragul universitatilor sunt la fel de optimisti in ce priveste sansele pe care le ofera absolvirea unei specializari universitare, oricare ar fi aceea. Ce-i drept, au existat cateva voci din randul lor care au contestat noul sistem licenta-masterat-doctorat, dar este prea devreme de spus daca vor avea dreptate.


Ieri, de la ora 11.00, aproape 100 de membri ai Federatiei Nationale -Alma Mater- au desfasurat un miting in Bucuresti pe traseul Facultatea de Drept – Ministerul Finantelor Publice. O delegatie a profesorilor a depus la minister cererile acestora, dar nici un reprezentant al autoritatilor nu a discutat cu profesorii.

Razvan Bobulescu, presedintele -Alma Mater-, a declarat ca, daca universitatile nu vor primi aceasta rectificare bugetara, atunci va avea loc o greva la nivel national in invatamantul superior.

-Din cele 26.000 de cadre angajate in invatamantul superior, 5.000 sunt profesori universitari, a caror varsta medie ajunge la 52 de ani. Totodata, in domeniu sunt 19.000 de posturi vacante, pentru ca salariile de debut sunt foarte mici, dar si pentru ca unele posturi sunt pastrate libere pentru a mentine la un anumit nivel salariul celor deja angajati-, a adaugat Bobulescu.

Salariul mediu in invatamant este de 800 de lei (8.000.000 de lei vechi), cu un milion mai mare decat salariul mediu national, dar acesti bani nu sunt suficienti, a declarat liderul -Alma Mater-.

-Vrem salarii decente, ca sa putem pregati elita Romaniei de maine pentru integrarea in Uniunea Europeana. Vrem un invatamant de calitate, dar fara investitie nu se poate-, sustineau protestatarii adunati, ieri, in fata sediului MFP. Proteste similare au avut loc, ieri, in mai multe centre universitare din tara.

Si in fata Universitatii de Vest din Timisoara s-au adunat peste 100 de sindicalisti – personal didactic, auxiliar si nedidactic – de la universitatile de Vest, Politehnica si Medicina. Protestatarii, dotati cu pancarte, au spus ca vor sa traga astfel un semnal de alarma.

Liga Sindicatelor Cadrelor Didactice de la Universitatea Transilvania din Brasov, afiliata la -Alma Mater-, a hotarat sa se alature protestului colegilor din alte centre universitare si sa intre in greva japoneza in perioada 3-14 octombrie. -In acest interval, toate activitatile didactice, stiintifice si administrative se vor desfasura conform planificarilor, insa la intensitate minima, fara perturbarea sub nici o forma a acestora.

In perioada in care se va desfasura greva, dascalii brasoveni vor organiza si un referendum, in urma caruia se va hotari daca acestia vor declansa greva generala.

-Bobocii, mai numerosi ca in anii precedenti

Rectorul Universitatii -Stefan cel Mare- Suceava, prof. univ. dr. Adrian Graur, a declarat, ieri, in cadrul festivitatii de deschidere a noului an academic 2005-2006, ca numarul total al studentilor acestei institutii este de 11.803, din care 3.374 la invatamantul de zi, bugetat, 4.026 la invatamaantul de zi cu taxa si 3.047 de studenti la invatamantul la distanta.

El a apreciat ca in noul an academic s-a inregistrat o crestere numerica semnificativa a studentilor in raport cu anii precedenti, aratand ca numarul studentilor in anul intai este de 3.755.

-Ponderea bobocilor este cea mai semnificativa inregistrata in istoria universitatii sucevene-, a declarat Graur.

Si Sala Albastra a universitatii oltene s-a umplut ieri pana la refuz de tinerii dornici sa participe la festivitatea de deschidere a noului an universitar. -Le urez studentilor craioveni nu doar sanatate, dar si rezultate merituoase. Ma bucura faptul ca doar in anul intai avem peste 8.000 de boboci, ceea ce insemna ca Universitatea din Craiova nu a pierdut din increderea pe care o au in ea oltenii de pretutindeni-, a declarat Ion Vladimirescu, rectorul Universitatii din Craiova.

-Particularele- au parteneri -de afara-

Sute de studenti de la cele sase facultati din cadrul Universitatii Romano-Americane au luat parte alaturi de oaspeti din tara si strainatate la deschiderea anului universitar 2005-2006. Astfel, printre cei prezenti s-au numarat secretarul de stat din Ministerul Educatiei si Cercetarii, Miron Dumitru si consilierul Universitatii -James Madison- din SUA, Ronald Carrier.

-Vom continua colaborarea cu diverse universitati din America, fiind semnate in acest sens mai multe contracte de colaborare cu universitati din Pensylvania, Florida si una din Lima-, a declarat ieri, in fata oaspetilor si a studentilor, rectorul Universitatii Romano-Americane, Ion Smedescu.

-In acest an, au venit in Romania 10 studenti americani, iar in America au ajuns 150 de studenti romani. Speram ca la anul sa plece la specializare in SUA 200-300 de studenti de la universitatea noastra-, a mai declarat Smedescu.

Noua structura nu-i multumeste pe toti

Dar nu toti studentii se declara multumiti de noua structura a studiilor universitare si o apreciaza ca fiind ratata din start.

Secretarul general al Aliantei Nationale a Asociatiilor Studentesti din Romania, Ligia Deca, considera ca -aceasta schimbare care ar fi trebuit sa afecteze programele, sa elibereze acele materii care aveau prea multe cunostinte si nu ajutau in nici un fel studentul sa capete niste abilitati pentru a munci eficient in continuare nu au fost ok. Ligia Deca mai spune ca s-au calculat ore ca sa se mentina norme, cat mai putini profesori sa-si micsoreze numarul de ore, insa nu s-a gandit nici un moment un sistem care sa ajute in realitate studentul. -Din nou asistam la o schimbare de forma, nu de fond-, considera reprezentantul ANOSR.

Finantare pentru cercetare, nu pentru salariile bugetarilor

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri, la deschiderea anului universitar la Facultatea de Hidrotehnica Bucuresti, ca bugetul sectorului cercetare va fi dublat in anul 2006. -Ramane totusi o cifra relativ modesta in comparatie cu bugetele cercetarii din tarile europene-, a apreciat premierul Tariceanu.

Daca pentru cercetare guvernul este constrans de cerintele UE sa gaseasca finantare suplimentara, in schimb, bugetarii pot sa-si ia adio de la marirea salariilor in acest an. Tot ieri, Tariceanu a precizat ca orice revendicari in acest sens trebuie privite cu responsabilitate si realism, intr-un an in care constrangerile generate de refacerea infrastructurii si a locuintelor sinistratilor trebuie sa aiba o rezonanta si in alte zone ale cheltuielilor bugetare. -Marirea salariilor bugetarilor sigur ca se va face. Totodata, trebuie sa tinem cont de constrangerile bugetare si de faptul ca, in 2005, au fost doua majorari consistente – printr-o decizie de majorare neta a salariilor si prin introducerea cotei unice. Cred ca ar fi bine sa privim aceste lucruri cu responsabilitate si realism-, este de parere primul-ministru.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.