La data de 23 mai, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au depistat, în București, un cetățean rus căutat internațional.
Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare ruse au emis o notiță roșie, echivalentă cu un mandat de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea infracțiunilor înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu.
În sarcina acestuia s-a reținut că, în calitate de asociat și administrator al unei societăți comerciale, prin metode frauduloase, a prejudiciat alte societăți comerciale ruse cu 2.675.000.000 ruble (circa 36.000.000 de euro).
Bărbatul a fost prezentat Curții de Apel București care a hotărât arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, urmând să se pronunțe asupra extrădării.