Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, va fi cercetat în continuare în libertate sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) și Ion Brad (consilier local), puși sub acuzare în același dosar.
Curtea Supremă a respins joi contestația DNA, după ce un alt complet nu a fost de acord pe 20 iunie cu propunerea procurorilor de arestare preventivă a primarului Chiliman, acesta fiind pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.
Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.
Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.
DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.
Gruparea ar fi obținut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos și Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plățile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 — 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică. De asemenea, grupul a obținut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.
Acest dosar a fost constituit în urma investigațiilor derulate de DNA Ploiești într-un alt dosar, în care sunt cercetați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, și directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru.
Luni, procurorii DNA au pus sechestru asigurător până la concurența sumei de trei miliarde lei, echivalent a 670 de milioane euro, pe bunurile primarului Andrei Chiliman, și ale celor trei apropiați ai săi implicați în dosar — Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad.
Sechestrul a fost pus pe bunurile mobile și imobile, acțiunile și părțile sociale deținute de cei patru, precum și asupra sumelor existente în conturile bancare ale acestora.