Un raport de monitorizare al pieței imobiliare autohtone, realizat de site-ul anunturiparticulari.ro (n.r. – utilizat de 700 de companii imobiliare din București), arată că, deși în luna iulie numărul ofertelor de închirieri din Capitală a crescut comparativ cu anul trecut chiar și cu 100%, în cazul apartamentelor cu trei camere nivelul chiriilor a avut, în medie, o creștere nesemnificativă. Statisticile arată că față de luna iunie, numărul de oferte pentru imobilele de închiriat din București a crescut, în iulie, cu până la 26,8%, însă chiria medie a rămas constantă.
Conform raportului menționat, creșterea cea mai mare a ofertei, în luna iulie, a fost înregistrată la apartamentele cu patru camere, unde chiria medie a ânregistrat cea mai mare scădere, de 4,5%. În paralel, numărul de garsoniere destinate închirierii a fost în iulie cu 83% mai mare față de luna precedentă, în vreme ce la apartamentele de 2 camere creșterea a fost de 81%.
În ceea ce privește nivelul chiriilor, studiul arată că acestea au rămas constante în ultimele luni, în special pe segmentul apartamentelor de 1, 2 și 3 camere, care sunt și cele mai căutate. Comparativ cu luna octombrie 2007, când s-a înregistrat un maxim al prețurilor ca urmare a cererii foarte mari, în iulie 2008, prețurile au crescut în medie cu 10% pentru garsoniere și apartamentele de 2 camere, scăzând în schimb cu același procent la apartamentele de 4 camere. Concret, în luna iulie, chiria medie pentru o garsonieră a fost de 382 de euro, pentru un apartament cu două camere – 592 euro, 3 camere – 862 euro, iar pentru 4 camere suma achitată de un chiriaș a sărit de 1.133 de euro.
Specialiștii estimează că lipsa finanțărilor de pe piață va genera reducerea tranzacțiilor cu apartamente vechi din București, iar acest fapt va duce la creșterea numărului de oferte pe piața închirierilor. Totuși, deși acest lucru reușește să compenseze cererea mare de pe piață, dar se estimează că numărul spațiilor scoase la închiriat va atinge, în curând, plafonul maxim.
În acest context, analiștii imobiliari spun că după cele două luni de vârf tradiționale – septembrie și octombrie – va urma o scădere moderată a chiriilor, acestea urmând a se stabiliza la un nivel superior celui actual.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane