Home Actualitate Cinci balerini refugiați din Ucraina studiază la Opera Națională București

Cinci balerini refugiați din Ucraina studiază la Opera Națională București

DISTRIBUIŢI

Opera Națională București s-a alăturat demersurilor de ajutorare a artiștilor victime ale războiului de pe teritoriul ucrainean și începând de ieri, 4 martie, cinci balerini ucrainiei refugiați în România au început programul de studiu.

Astfel, aceștia vor studia alături de balerinii și maeștrii de balet ai Operei din București, ceea ce le va asigura măcar parțial sentimentul de acasă și chiar normalitate. Mai mult, se asigură astfel continuitatea profesională.

La întâlnire a fost prezent și Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, care a declarat: „Avem aici cinci balerini care au plecat din cauza ororilor de acolo, iar Opera a înţeles să-i găzduiască şi să le asigure toate condiţiile pentru a-şi continua repetiţiile, astfel încât să se menţină în formă.”

„Sunt încântat că putem să venim în întâmpinarea colegilor noștri din Ucraina. În aceste vremuri grele, Opera Națională București asigură pentru cinci balerini ucraineni posibilitatea de a intra în programul de studii. Vreau să-mi felicit colegii, angajații ONB, pentru disponibilitatea de a-i susține și pentru omenia de care dau dovadă.”, a afirmat Daniel Jinga, manager director general interimar al Operei Naționale București.

Atașat, regăsiți comunicatul de presă în integralitatea lui alături de câteva foto.

Vă mulțumim tare frumos pentru întreaga susținere!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.